Federaţia Română a Jurnaliştilor consideră că negocierea Contractului Colectiv de Muncă din Societatea Română de Radiodifuziune a avut loc fără să fie consultate toate organizaţiile sindicale din SRR şi a cerut Ministerului Muncii să nu-l valideze.
"Federaţia Română a Jurnaliştilor MediaSind, membră a Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor, solicită Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse să nu cedeze presiunilor făcute de către administraţia Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) şi să nu înregistreze aşa-zisul Contract Colectiv de Muncă depus de aceasta la Direcţia de Muncă a Municipiului Bucureşti sub nr. 210/15.01.2009", precizează un comunicat semnat de preşedintele FRJ MediaSind, Cristi Godinac.
Federaţia consideră că negocierea noului Contract Colectiv de Muncă s-a făcut prin "nerespectarea Legii nr. 130/1996, republicată, deoarece conducerea SRR a hotărât, în mod discriminatoriu, să negocieze doar cu trei organizaţii din instituţie, îngrădind dreptul de a participa al celorlalte douăsprezece organizaţii reprezentative din SRR".
Astfel, nu s-a negociat nici o creştere salarială pentru anii 2009-2012 şi anexa nr. 7, privind sistemul de salarizare a personalului de execuţie, nu a ţinut cont de indexarea necesară pentru acoperirea inflaţiei, iar durata timpului de lucru pentru anumite sectoare de activitate nu a fost reglementată.
În acelaşi timp, arată MediaSind, "au fost pierdute sporul de 25% pentru lucrul sistematic peste program, unele prevederi din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de Ramură Mass-Media, cum ar fi clauza de mobilitate de 5%, iar cuantumul diurnei pentru deplasarea în ţară şi titlul de doctorat de 15% au fost stabilite sub nivelul prevăzut în CCM la nivel de ramură mass-media".











































1. Domnii de la MediaSind sunt buni prieteni
(mesaj trimis de Stefan A. Iordache în data de 21.01.2009, 17:17)
cu liderii Hidrosind care au procedat la negocierea CCM la nivelul SC Hidroelectrica-SA exact in maniera in care MediaSind blameaza ca s-a intamplat la Societatea de Radiodifuziune.
Concret, la SC Hidroelectrica-SA cine nu cedeaza santajului si presiunilor de tot felul pentru a se inregimenta in sindicatul controlat de administratie, Hidrosind, nu are dreptul de a fi reprezentat la negocierea CCM.
La mai mare d-lor de la MediaSind si alta data cascati bine ochii cu cine va asociati.
2. Felicitari jurnalisti!
(mesaj trimis de Mihai Toader în data de 21.01.2009, 19:46)
Felicitari jurnalistilor de la MediaSind ca nu se lasa calcati in picioare de catre conducerea radioului public. In sfarsit exista o federatie sindicala care sa-i apere si pe jurnalisti. Ministerul Muncii art trebui sa nu tolereze incalcarea legii in radio si sa-i traga la raspundere pe cei vinovati. Daca in radioul naational se intampla astfel de ilegalitati, ce sa mai vorbim de alte sectoare cum ar fi la Hidro.