Mediul turistic clujean se îmbogăţeşte cu încă patru stele

C.P.
Companii / 16 mai 2010

Ultimii ani s-au caracterizat printr-o îmbunătăţire a calităţii serviciilor în mediul turistic românesc, mai ales în ceea ce priveşte standardele unităţilor de cazare şi primire. Dacă până nu demult numărul pensiunilor de patru şi cinci stele din România era aproape inexistent, oferta axându-se pe unităţi de două şi trei stele, pretenţiile tot mai ridicate ale publicului român (ieşit tot mai mult în afară), plus integrarea în Uniunea Europeană, au determinat în ultimul timp preferinţa investitorilor pentru unităţi de cazare de top.

O astfel de unitate de cazare, pensiunea ARENA din Cluj-Napoca, a avut deschiderea pe data de 14 mai. Având ca bază ca bază de construcţie o clădire veche, istorică, pensiunea a încercat să păstreze şi, mai mult, să valorifice acest lucru, adoptând o imagine clasică şi utilizând adesea şi elemente de decor care amintesc de antichitate.

Situată în centrul oraşului, dar într-o zonă ferită de traficul intens, şi având în proximitate Parcul Central şi Sala Sporturilor, pensiunea are 12 camere şi două apartamente.

Cafeneaua ARENA are o capacitate de 70 de locuri şi creat astfel încât să exprime trecutul într-o manieră aproape futuristă, iar restaurantul Arena va fi primul restaurant din Cluj care va dezvolta conceptul de "bucătar pentru o zi", destinat persoanelor pasionate de bucătărie, care vor să gătească într-o zi pentru prieteni şi pentru clientela restaurantului, experimentând gătitul în cantităţi mari, într-o bucătărie de restaurant.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2439
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5732
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6187
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1207
Gram de aur (XAU)Gram de aur598.6583

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb