MFP nu este de acord cu propunerea CSM de transferare a taxelor de timbru la bugetul justiţiei

F. A.
Macroeconomie / 8 octombrie 2009

Ministerul Finanţelor nu este de acord cu propunerea făcută de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Virgil Andreieş, într-o scrisoare deschisă adresată în iunie lui Gheorghe Pogea, în care magistratul cerea transferarea taxelor de timbru la bugetul Ministerului Justiţiei.

Ministerul Finanţelor îşi motivează poziţia, printr-un răspuns trimis CSM în septembrie, invocând Legea finanţelor publice locale nr. 273/2006, potrivit căreia "după aprobarea bugetelor locale pot fi aprobate acte normative cu implicaţii asupra acestora, dar numai cu precizarea surselor de acoperire a diminuării veniturilor sau a majorării cheltuielilor bugetare aferente exerciţiului bugetar pentru care s-au aprobat bugetele locale respective".

"Propunerea ca sumele provenite din taxele judiciare de timbru să se facă venit la bugetele instanţelor judecătoreşti, în detrimentul bugetelor locale, contravine prevederilor articolului 14, alineatul 5, din Legea finanţelor publice locale", se arată în răspunsul MFP semnat de Gheorghe Pogea.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb