DIGI Comunications

Microsoft organizează cea de-a opta ediţie a evenimentului Envision Forum

Comunicate de presă / 04 martie

Microsoft organizează cea de-a opta ediţie a evenimentului Envision Forum

Microsoft organizează, în zilele de 24 şi 25 martie, cea de-a opta ediţie a celui mai important eveniment al său, Envision Forum, care aduce în prim-plan cele mai noi trenduri din industrie în ceea ce priveşte transformarea digitală şi inovaţia, conform unui comunicat remis redacţiei.

Anul acesta, Envision Forum va avea loc în mediul virtual şi va reuni cei mai importanţi experţi şi lideri de business din România, care vor discuta despre provocările şi oportunităţile aduse de tehnologie şi digitalizare la nivelul companiilor, în special, precum şi în economie, în general.

Vor fi analizate modalităţile prin care tehnologia şi inovaţiile digitale pot redefini fundamental felul în care organizaţiile se poziţionează şi se dezvoltă într-o lume definită de hiper-conectivitate, automatizare şi progresul inteligenţei artificiale.

Evenimentul va fi deschis de Alina Orban, director general interimar al Microsoft România, alături de preşedintele Microsoft Europa Centrală şi de Est, Philippe Rogge, şi de Daniel Rusen, director de Marketing şi Operaţiuni, în cadrul Microsoft România.

În discursul său, Alina Orban va vorbi despre accelerarea transformării având tehnologia în prim-plan, ca un catalizator în atingerea obiectivelor de business, precum şi despre noi scenarii de utilizare ale inovaţiilor tehnologice cu aplicabilitate în diverse industrii.

Philippe Rogge va vorbi despre avantajele de care dispune România în ceea ce priveşte construirea unui viitor digital şi despre modul în care valorificarea talentului şi a competenţelor tehnologice poate ajuta în recuperarea decalajului pe care ţara noastră îl înregistrează în prezent faţă de alte state.

Pe scena Envision Forum va fi prezent şi Ciprian Teleman, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, care va prezenta priorităţile de transformare digitală în sectorul public pentru anul 2021. Totodată, Ciprian Teleman va aduce în discuţie şi principalele obstacole în procesul de digitalizare şi soluţiile propuse în această direcţie, sau necesitatea parteneriatelor public-private în scopul accelerării procesului de digitalizare.

La această ediţie vor participa, de asemenea, şi speakeri de renume mondial, care le vor vorbi participanţilor despre felul în care transformarea digitală poate redefini în totalitate procesele de business.

În acest context, Chris Brauer, Director of Innovation, Institute of Management Studies, Goldsmiths, University of London, expert în domeniul inovaţiilor tehnologice şi al utilizării acestora în diferite arii, va vorbi despre metodele prin care companiile pot creşte sănătos şi pot rămâne competitive pe piaţă în era digitală.

Daniel Rusen va susţine un discurs pe tema transformării digitale guvernate de puterea datelor: "Toate schimbările prin care am trecut ne-au făcut mai puternici, iar tehnologia şi transformarea digitală şi-au dovedit, încă o dată, valoarea în a susţine companiile, studiile noastre aratând că 80% dintre organizaţii vor migra infrastructurile lor către aplicaţii şi infrastructuri de cloud. Un alt aspect important de subliniat atunci când vine vorba de tendinţele de transformare digitală pe care le vedem la nivel global vizează digitalizarea sectorului public, iar în România acesta dă semnale pozitive. Avem, pentru prima dată, un minister pentru digitalizare, fapt care ne arată că statul acordă o importanţă deosebită şi prioritizează accelerarea proceselor de digitalizare. Totodată, îmi doresc ca proiectele începute de Autoritatea pentru Digitalizarea României în direcţia digitalizării sectorului public să continue, cu atât mai mult cu cât ne bucurăm şi de sprijin din partea UE. Anul 2021 va fi esenţial pentru ca ţara noastră să demonstreze că poate recupera decalajul pe care îl are faţă de ţările vestice la acest capitol. România beneficiază de toate atributele pentru a se remarca din acest punct de vedere, cel puţin la nivel regional, iar Microsoft rămâne un partener puternic şi deschis în a sprijini digitalizarea sectorului public".

În cea de-a doua zi a Envision Forum, Shara Evans, Technology Futurist & Innovation Strategist, va vorbi despre oportunităţile de business aduse de tehnologie, precum şi despre provocările cu care ne vom confrunta cu toţii în viitor.

La fel ca în fiecare an, compania Orange România va fi prezentă pe scena Envision Forum, în calitate de partener de inovaţie, reprezentanţii săi aducând în atenţia participanţilor, printre altele, şi teme privind accelerarea procesului de transformare digitală în companii.

Totodată, la discuţii vor participa şi numeroşi alţi parteneri ai Microsoft. Reuşind să construiască afaceri de succes, lideri ai unor companii precum Regina Maria, Banca Transilvania şi LinkedIn le vor vorbi participanţilor despre modalităţile în care au integrat inovaţiile tehnologice în procesele organizaţionale, despre accelerarea transformării digitale, precum şi despre multiplele scenarii de utilizare ale celor mai noi soluţii digitale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

12 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9205
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1335
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4728
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6802
Gram de aur (XAU)Gram de aur231.4488

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Garanti BBVA
FINANCIAL FORUM 2021
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro