Millennium Bank deschide prima sucursală în Suceava

F. A.
Bănci-Asigurări / 12 ianuarie 2009

Millennium Bank, subsidiara grupului financiar privat din Portugalia, a inaugurat, azi, prima sucursală din Suceava, destinată atât persoanelor fizice, cât şi companiilor, se arată într-un comunicat al Millennium Bank.

Suceava este al şaisprezecelea oraş în care Millennium Bank este prezentă, iar sucursala deschisă azi face parte din totalul de 66 de unităţi ale băncii.

"Extinderea reţelei Millennium Bank în oraşele cu peste 100.000 de locuitori este unul dintre principalele obiective din strategia de dezvoltare a băncii. Pentru a susţine dezvoltarea reţelei de unităţi bancare, echipa Millennium Bank a crescut în anul 2008 până la aproximativ 700 de angajaţi", a declarat Dan Sandu, director general adjunct al Millennium Bank România, prezent la inaugurarea de la Suceava.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7518
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8128
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4050
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb