Ministerul de Finanţe a solicitat FMI un deficit mai mare în primele două trimestre din 2011

F. A.
Macroeconomie / 10 ianuarie 2011

Ministerul Finanţelor Publice a solicitat Fondului Monetar Internaţional (FMI) să permită un deficit mai mare în primele două trimestre ale acestui an pentru realizarea de investiţii, ţinta cerută pentru primul trimestru fiind de 8 miliarde de lei, a declarat azi Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Finanţelor. Guvernul a convenit cu FMI o ţintă de deficit bugetar pentru primul trimestru de circa 5,7 miliarde de lei.

Gheorghe Ialomiţianu a menţionat că nu a fost negociată noua ţintă de deficit pentru cel de-al doilea trimestru, însă a precizat că deficitul bugetar pentru 2011 rămâne la 4,4% din PIB, adică 24 miliarde de lei.

"Am cerut un deficit mai mare în primul şi al doilea trimestru pentru a angaja cheltuieli mai mari, deoarece este nevoie de investiţii", a declarat ministrul Finanţelor.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2636
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5624
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5779
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1494
Gram de aur (XAU)Gram de aur626.5056

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb