Ministerul Economiei şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) vor coordona demersurile necesare participării României la două iniţiative europene privind inteligenţa artificială şi tehnologiile avansate de semiconductori, transmite Agerpres.
Cele două iniţiative strategice sunt Proiectul Important de Interes European Comun în domeniul Inteligenţei Artificiale (IPCEI IA) şi cel dedicat Tehnologiilor Avansate de Semiconductori (IPCEI AST), precizează agenţia de presă.
Potrivit unui memorandum aprobat vineri de Guvern, cele două ministere sunt mandatate să identifice sursele de finanţare şi să asigure resursele necesare implementării proiectelor. Etapele pregătirii participării României includ: pregătirea şi preselecţia proiectelor; consolidarea ecosistemului naţional IPCEI pe baza proiectelor preselectate; parcurgerea etapelor de prenotificare şi notificare către Comisia Europeană; stabilirea alocărilor financiare în conformitate cu cadrul european aplicabil; contractarea şi implementarea proiectelor, relatează sursa citată.
„Colaborarea dintre cele două ministere va fi reglementată printr-un acord de parteneriat, care va stabili atribuţiile şi responsabilităţile fiecărei instituţii în aceste etape, inclusiv în ceea ce priveşte gestionarea fondurilor alocate”, transmite sursa menţionată de agenţie. În cadrul acestui acord, Ministerul Economiei va contribui prin atribuţiile sale în domeniul politicilor industriale, iar MIPE prin rolul său în coordonarea fondurilor europene structurale şi de investiţii.
„Participarea României la IPCEI IA urmăreşte dezvoltarea unui ecosistem competitiv de inteligenţă artificială, prin susţinerea proiectelor inovatoare, dezvoltarea infrastructurilor de calcul, valorificarea datelor de înaltă calitate şi crearea de modele şi aplicaţii cu utilizare industrială. Aceste demersuri pot accelera transformarea digitală, pot spori competitivitatea economiei naţionale şi pot reduce dependenţele tehnologice externe”, se arată în comunicatul citat de Agerpres.
Totodată, IPCEI AST vizează consolidarea capacităţilor naţionale în domeniul semiconductorilor şi integrarea acestora în lanţurile valorice europene. Iniţiativa acoperă tehnologii precum cipurile şi acceleratoarele pentru inteligenţă artificială, circuitele integrate fotonice, chiplet-urile şi integrarea avansată, senzorii de nouă generaţie, electronica de putere, precum şi soluţiile pentru eficienţă energetică şi comunicaţii securizate, menţionează agenţia de presă.
„Cele două iniţiative pot stimula cercetarea şi inovarea, colaborarea dintre companii, universităţi şi organizaţii de cercetare, precum şi dezvoltarea de produse şi servicii cu valoare adăugată ridicată. Totodată, acestea contribuie la obiectivele europene de consolidare a suveranităţii digitale, a rezilienţei industriale şi a competitivităţii tehnologice. Pentru România, participarea activă la ecosistemele europene de IA este esenţială pentru a asigura accesul la resurse strategice şi pentru a reduce dependenţa de furnizori şi tehnologii non-UE”, se mai precizează în documentul citat de Agerpres.




























































Opinia Cititorului