Ministerul Economiei vrea să înfiinţeze Consiliul Naţional al Consumatorilor

F.A
Macroeconomie / 27 ianuarie 2010

Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri vrea să înfiinţeze Consiliul Naţional al Consumatorilor, fără personalitate juridică, ca şi organism consultativ în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), potrivit unui proiect de HG de pe portalul ministerului, informează NewsIn.

"Motivul emiterii actului normativ este înfiinţarea, după modelul statelor membre ale Uniunii Europene, a unui Consiliul Naţional al Consumatorilor, ca şi organism consultativ în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor", potrivit Notei de Fundamentare a proiectului de act normativ.

Printre atribuţiile Consiliului sunt formularea de opinii asupra documentelor care ţin de protecţia consumatorilor şi supuse dezbaterii de către Guvern, ANPC, organizaţii de consumatori sau alte entităţi, formularea de puncte de vedere asupra iniţiativelor legislative în domeniul protecţiei consumatorilor, facilitarea dialogului dintre ONG-urile cu atribuţii în domeniul protecţiei consumatorilor si alţi parteneri sociali, precum şi îmbunătăţirea cadrului general de protecţie a consumatorilor.

"Printr-o mai bună cunoaştere a cerinţelor consumatorilor, exprimată în cadrul acestui Consiliu consultativ, operatorii economici vor avea posibilitatea de a putea oferi pe piaţă produse care să corespundă mai bine cerinţelor consumatorilor şi să asigure acestora un grad mai înalt de satisfacţie", se precizează în proiectul de Hotărâre de Guvern.

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2460
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5503
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6318
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1231
Gram de aur (XAU)Gram de aur593.4384

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb