Ministerul Educaţiei: "Peste 146.000 de elevi vor susţine probele scrise la simularea de Bacalaureat, în 1.320 de unităţi"

T.B.
Miscellanea / 2 martie

Ministerul Educaţiei: "Peste 146.000 de elevi vor susţine probele scrise la simularea de Bacalaureat, în 1.320 de unităţi"

Ministerul Educaţiei anunţă simularea examenului de bacalaureat, în perioada 4-7 martie. Peste 146.000 de elevi vor susţine probele scrise în 1.320 de unităţi din întreaga ţară, potrivit news.ro.

Conform sursei, "Simularea examenelor naţionale din anul şcolar 2023 - 2024, organizată la nivel naţional de Ministerul Educaţiei, continuă în săptămâna 4 - 7 martie, cu probele scrise din cadrul examenului de bacalaureat (pentru elevii claselor a XII-a şi a XIII-a seral/frecvenţă redusă)", anunţă Ministerul Educaţiei.

Sursa citată a precizat că simularea se va organiza în peste 1.320 de unităţi de învăţământ şi va implica participarea - estimată - a peste 146.000 de elevi.

Probele scrise implică următoarele discipline: limba şi literatura română - proba E) a), limba şi literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale) - proba E) b), matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare şi comunicare, psihologie, economie, sociologie şi filosofie - probele E) c) şi E) d), informează sursa menţionată.

Conform news, "Subiectele sunt elaborate pe baza conţinuturilor/competenţelor asociate acestora, conform programelor pentru simulare aprobate de Ministerul Educaţiei. Subiectele şi baremele se publică în fiecare zi de examen, la ora 15:00, pe pagina web dedicată. Evaluarea lucrărilor se va realiza digitalizat prin intermediul platformei utilizate de Ministerul Educaţie la simularea probelor Evaluării Naţionale pentru clasele a VIII-a", a mai transmis ministerul.

Instituţia precizează că rezultatele vor fi comunicate individual în data de 15 martie 2024 şi vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii cu elevii, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, potrivit sursei. Obiectivul urmărit: îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenului din această vară prin adoptarea celor mai potrivite măsuri în acest sens, adaugă sursa precizată.

Notele nu se trec în catalog, însă, prin excepţie, la solicitarea scrisă a elevului/a părintelui, acestea pot fi consemnate în catalog, informează news.ro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

hidroelectrica.ro
aages.ro
fedbet.ro
aopjnr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Apr. 2024
Euro (EUR)Euro4.9714
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6645
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1091
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8281
Gram de aur (XAU)Gram de aur359.6861

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
edevize.ro
mastercommunications.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
32.aicps.ro
roenergy.eu
AIESEC
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb