Ministerul Sănătăţii face precizări cu privire la raţionalizarea spitalelor

C.P.
Macroeconomie / 11 mai 2010

Ministerul Sănătăţii nu a discutat şi nici nu a avansat cifre în ceea ce priveşte închiderea spitalelor în cadrul colaborării avute cu reprezentanţii Băncii Mondiale, potrivit unui comunicat al ministerului remis redacţiei.

Ministerul Sănătăţii are mai multe puncte convenite cu Banca Mondială în cadrul negocierilor avute în anii 2009 şi 2010. Dintre acestea rămâne, în continuare, ca prioritate, realizarea procesului de descentralizare a unităţilor sanitare cu paturi. Proiectele de acte normative privind descentralizarea se află încă de luna trecută în dezbatere publică pe site-ul ministerului.

De asemenea, tot ca obiective principale pentru această vară sunt elaborarea criteriilor de clasificare a spitalelor în 4 categorii, conform Raportului Comisiei Prezidenţiale pentru Sănătate, precum şi eficientizarea spitalelor prin reorganizare, acolo unde este cazul, în centre de asistenţă socială, cămine de bătrâni sau alte forme care să corespundă nevoilor comunităţilor locale. Ca o măsură de eficientizare, s-a aprobat reducerea unui număr de 9300 de paturi din unităţile sanitare.

"După 4 luni de mandat susţin în continuare, şi cred eu fără să greşesc, că soluţia ce trebuie implementată imediat pentru revigorarea sistemului sanitar o reprezintă descentralizarea acestuia. În niciun caz nu consider că este oportun ca în aceste zile să punem lacătul pe poarta spitalului şi să disponibilizăm personalul medical, şi aşa insuficient. Descentralizarea trebuie realizată şi ea va duce spitalul către decizia comunităţii locale, adică a cetăţeanului", a declarat ministrul Sănătătţii, Cseke Attila.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2637
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5611
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5683
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1438
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.6662

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb