Abonament gratuit
Videoconferinţa “Antreprenoriat fără gen”Videoconferinţa “Antreprenoriat fără gen”

MINISTERULUI FINANŢELOR:Deficitul bugetar a crescut cu 50% în primele opt luni

D.I.
Macroeconomie /

Deficitul bugetar a crescut cu 50% în primele opt luni

Bugetul general consolidat, care include atât bugetul de stat, cât şi bugetele de pensii şi de şomaj, a încheiat primele opt luni cu un deficit de 21,9 miliarde lei (4,61 miliarde euro), 2,1% din Produsul Intern Brut (PIB), cu 50% mai mare faţă de cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, în condiţiile în care cheltuielile de personal au crescut cu 20,9%, arată datele publicate, joi, pe site-ul Ministerului Finanţelor.

În primele 8 luni din 2018, deficitul bugetar a fost de 14,6 miliarde lei, respectiv 1,54% din PIB. În primele 8 luni ale anului 2017, deficitul bugetar a fost de 6,5 miliarde lei, respectiv 0,78% din PIB, în creştere faţă de deficitul de 3,1 miliarde lei, respectiv 0,41% din PIB, înregistrat la aceeaşi perioadă a anului 2016.

În primele 8 luni din 2019, veniturile bugetului general consolidat sunt în sumă de 204,1 miliarde lei, reprezentând 19,8% din PIB, comparativ cu 19,3% din PIB în aceeaşi perioadă a anului 2018.

Procentual, veniturile au fost cu 11,9% mai mari, respectiv o creştere cu 21,7 miliarde lei, în termeni nominali, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

"Se înregistrează creşteri, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, în cazul încasărilor din contribuţii de asigurări (+15,8%, respectiv o creştere cu 10,1 miliarde lei), impozit pe profit (+14,3%, respectiv o creştere cu 1,5 miliarde lei), TVA (+11,6%, respectiv o creştere de 4,3 miliarde lei ), accize (+8,9%, respectiv o creştere de 1,6 miliarde lei), venituri nefiscale (+5,7%, respectiv o creştere cu 1,01 miliarde lei)", se arată în comunicat.

Încasările din contribuţiile de asigurări au fost influenţate de creşterea efectivului de salariaţi din economie, a câştigului salarial mediu brut, a salariului minim pe economie, dar şi de condiţiile legislative noi privind transferul contribuţiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017, iar veniturile din TVA în creştere cu 11,6% faţă de realizările aceleiaşi perioade a anului 2018, ajungând la o valoare de 41,3 miliarde lei.

De asemenea, încasările din impozite şi taxe pe proprietate au crescut cu 15,4% respectiv o creştere cu 0,6 miliarde lei.

Se înregistrează scăderi ale încasărilor cu 99,2% faţă de aceeaşi perioadă anului precedent la taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi ca urmare a aplicării OUG nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule. Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate sunt de 9,8 miliarde lei.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS