Ministrul de externe ucrainean îndeamnă Rusia să continue dialogul în formatele de negociere stabilite

G.B
Internaţional / 13 ianuarie 2022

Dmitro Kuleba (Sursa foto: Twitter)

Dmitro Kuleba (Sursa foto: Twitter)

Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a îndemnat astăzi Rusia să continue dialogul în formatele de negociere stabilite pentru a demonstra că nu vrea rezolvarea problemelor prin forţă, transmite Reuters, citată de Agerpres.

"În pofida acestei săptămâni nesatisfăcătoare de mare diplomaţie din partea Rusiei, consider că singura cale ca ruşii să-şi confirme lipsa de intenţie de a rezolva problemele prin forţă este de a continua discuţiile în formatele stabilite, în particular în cadrul OSCE" (Organizaţia pentru Cooperare şi Securitate în Europa), a punctat Kuleba într-un comunicat.

Acesta vine pe fondul discuţiilor purtate săptămâna aceasta de Rusia cu Statele Unite şi NATO după ce a mobilizat trupe în apropiere de graniţele Ucrainei, ceea ce ar putea semnala, potrivit Kievului şi aliaţilor săi, iminenţa unei noi ofensive militare, aminteşte Reuters.

Astăzi, Rusia a afirmat că negocierile cu Occidentului nu au reuşit până acum să reglementeze principalele divergenţe.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2718
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6289
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5798
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1282
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.7919

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb