Ministrul Dezvoltării a anunţat construirea a peste 100 de creşe moderne

F.D.
Politică / 30 iunie

Ministrul Dezvoltării a anunţat construirea a peste 100 de creşe moderne

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunţat construirea a peste 100 de creşe moderne, acestea urmând să fie dotate cu săli de joacă, dormitoare, cabinet medical, spaţiu de joacă în aer liber, dar vor avea şi panouri solare şi fotovoltaice, relatează News.ro.

Cseke Attila a anunţat, astăzi, finalizarea ultimului dintre cele 20 de jaloane di PNRR care-i revin până la acest moment Ministerului Dezvoltării.

"Vom construi peste 100 de creşe noi, moderne şi prietenoase cu mediul. Cu lansarea acestui apel, finalizăm ultimul dintre cele 20 de jaloane care-i revin, până astăzi, Ministerului Dezvoltării, care a avut cele mai multe de îndeplinit în trimestrul II al anul 2022. În plus, sunt îndeplinite alte două jaloane, care ar fi avut termen mai târziu în acest an", a declarat ministrul.

Prin PNRR, Ministerul Dezvoltării finanţează construcţia a 64 de creşe noi, moderne şi eficiente din punct de vedere energetic, iar pentru alte 56 a lansat, astăzi, la ora 10:00, apelul de proiecte. Acest program beneficiază de cele mai multe proiecte mature.

"În prezent, în creşele de stat, sunt locuri disponibile pentru mai puţin de 4% dintre copiii de vârstă antepreşcolară, aproximativ 16.000 copii. Construcţia creşelor finanţate prin PNRR, până în anul 2025, va asigura încă 7.450 locuri, la care se adaugă locurile în creşele construite de Ministerul Dezvoltării, finanţate din bugetul naţional", a declarat ministrul Dezvoltării.

Potrivit sursei citate, creşele vor fi dotate cu săli de joacă, dormitoare, sală pentru festivităţi, bucătărie şi spălătorie proprie, cabinet medical, spaţii administrative şi spaţiu de joacă amplu, în aer liber. Creşele vor fi dotate cu panouri solare şi fotovoltaice, pentru asigurarea necesarului de energie şi apă caldă din surse regenerabile, iar anvelopa clădirii va fi foarte bine izolată termic. Clădirile vor fi, de asemenea, dotate cu pompe de căldură cu puţuri forate în mare adâncime, care asigură un agent termic de 10⁰ Celsius, indiferent de anotimp. Vara pot fi folosite pentru răcirea spaţiului, iar iarna ajută la încălzire, fiind nevoie de un aport de energie redus pentru a încălzi creşele pornind de la 10⁰.

În acelaşi timp, aceste creşe vor reduce impactul fenomenului de efect de seră, iar clădirile vor avea sisteme inteligente, digitale, de management al acestor resurse şi, în acest fel, cheltuielile vor fi mici, a mai precizat ministerul Dezvoltării.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

csalb.ro
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

16 Aug. 2022
Euro (EUR)Euro4.8831
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0705
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7936
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.0848

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro