MINISTRUL ECONOMIEI: "Ne gândim serios să dăm drumul la sezonul turistic pe litoral pe 15 iunie"

G.U.
Politică / 28 mai 2020

"Ne gândim serios să dăm drumul la sezonul turistic pe litoral pe 15 iunie"

Sezonul turistic pe litoral ar putea demara pe 15 iunie, a anunţat joi ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, care precizează totodată că terasele se deschid de la 1 iunie, urmând ca cel mai probabil până vineri să publice un ordin comun împreună cu Ministerul Sănătăţii cu privire la regulile pe care trebuie să le respecte proprietarii teraselor, potrivit News.ro.

"Dacă vorbim de deschiderea turismului şi de data de 15 iunie, ne gândim din ce în ce mai serios să dăm drumul la sezonul turistic în data de 15 iunie pe litoralul românesc, pentru că observăm că, cel puţin până acum, vorbim de o pantă descrescătoare a cazurilor de îmbolnăviri cu coronavirus. iar începând cu data de 1 iunie vom deschide, aşa cum am promis, terasele, urmând ca probabil până mâine să publicăm un ordin comun împreună cu Ministerul Sănătăţii cu privire la regulile pe care trebuie să le respecte proprietarii teraselor, să poată în siguranţă să se ia masa, să poată savura o cafea sau o bere. Să nu uităm că a venit căldura şi chiar avem nevoie de o răcorire pe o terasă", a declarat joi ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, la Digi 24.

De asemenea, vor fi reguli şi pentru deschiderea efectivă a hotelurilor, spune oficialul.

"Dacă va fi nevoie să deschidem şi restaurantele hotelurilor, o vom face cu anumite reguli, în aşa fel încât să nu stârnim cumva o creştere a îmbolnăvirilor. Cred că vom găsi cele mai bune soluţii în aşa fel încât turiştii să se simtă în siguranţă când se duc pe litoralul românesc sau la muncă", a adăugat ministrul.

El afirmă că România este, din acest punct de vedere, în trend cu ţările din regiune, precum Grecia şi Bulgaria.

"Noi facem evaluări la două săptămâni, următoarea evaloare este la 15 iunie. Acum suntem pe finalul primei evaluări, primele două săptămâni după finalizarea stării de urgenţă şi observăm că numărul de îmbolnăviri cu coronavirus a scăzut, mă aştept - dacă toată lumea respectă regulile, şi am văzut că toată lumea respectă regulile şi le mulţumesc românilor pentru acest lucru - sunt optimist şi cred că va urma o curbă descrescătoare în continuare, în aşa fel încât să ne putem permite să relaxăm şi mai mult măsurile de siguranţă" a adăugat Virgil Popescu.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. pai ar fi bine, din motive de toate naturile de la cele economice la cele legate de sanatate (imunizare blanda de masa anti-covid19) - nu uitati ca in prezenta vitaminei D3 obtinute pe cale naturala , prin expunere la soare (nu din medicamente) sistemul imunitar raspunde cu succes ducand la imunizare prin cazuri asimptomatice sau doar usoare, nu cazuri medii sau dificile.

    Daca toti romanii ar merge la mare, la munte, in parcuri vara - s-ar produce o imunizare colectiva blanda (nu ca in Suedia unde indivizii de acolo au produs o eugenie - nu, nu prajitura Eugenie :) ci procedura neetica medicala "eugenie" :)) - in masa impotriva batranilor neimpunand nici o restrictie aproape in conditii de solarizare joasa). Diferenta dintre Romania si Suedia e data de timpul de solarizare (expunere la soare) si caracteristicile genetice diferite ale romanilor versus populatiile nordice. Sa spunem ca noi suntem mai norocosi :) . 

    Eu, anul asta, mă duc în concediu undeva în munți, cu cortul, sa nu mai aud de bănci, guverne, corporații, nici în cele mai negre vise nu mi-am închipuit că o să ajungem aici.

    Ideea e că oamenii care merg la mare dau bani pe bilet si atunci cand o fac nu o fac pentru a merge într-o pușcărie in care sa fie o mie de reguli și unde sa nu se poată relaxa. 

    Cam de câtă suprafața de plaja e nevoie sa așezi șezlongurile de plaja cu distanțare de 2m în toate direcțiile ??? Fiecare hotel va desfășura, sa spunem, 50 de scaune, de locuri de plaja (că mai multe nu incap fizic) in condițiile in care are 200-500 de oameni în hotel. Ceilalți ce fac? Dorm mai mult, beau o cola la terasa, vin prin rotație la plaja sau cum?

    Falimentul va mânca HORECA, ascultați ce va spun. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0645
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3179
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4146
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8692
Gram de aur (XAU)Gram de aur459.5007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb