Ministrul Economiei vrea schimbarea criteriilor de performanţă pentru directorii din companiile de stat

A.B.
Politică / 4 iulie, 19:02

Ministrul Economiei vrea schimbarea criteriilor de performanţă pentru directorii din companiile de stat

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a anunţat vineri, într-o intervenţie la Antena 3 CNN, că intenţionează să reformeze criteriile de performanţă pe baza cărora sunt evaluaţi directorii companiilor de stat, acuzând că actualele condiţii contractuale sunt „betonate” pentru a-i proteja pe şefii cu salarii de peste 50.000 lei pe lună.

„Au avut grijă să-şi betoneze aceste contracte cu o lună, două înainte de schimbarea Guvernului, cu nişte indicatori de performanţă care sunt îndepliniţi doar dacă se trezesc şi se uită pe geam. Adică nu poţi să-i schimbi, pentru că de fapt nu e niciun criteriu serios, gen să stai opt ore la serviciu, să nu întârzii”, a declarat Miruţă.

Ministrul a precizat că a cerut Adunărilor Generale ale Acţionarilor din companiile respective să revizuiască criteriile de evaluare şi să introducă un mecanism de reevaluare periodică a directorilor. Scopul este ca doar cei care performează real să îşi păstreze funcţiile şi veniturile.

„Este o agresiune la adresa oamenilor care plătesc taxe ceea ce se întâmplă cu voia statului, cu semnătura miniştrilor, în aceste companii ale statului român”, a afirmat ministrul, criticând faptul că aceste funcţii privilegiate nu se traduc în beneficii pentru populaţie.

El a mai acuzat că întregul sistem de selecţie a directorilor este viciat, fiind controlat de o reţea de firme care „se prefac că fac selecţii de piaţă, dar rezultatul e întotdeauna cineva foarte apropiat politic”. În opinia sa, lipsa de transparenţă descurajează candidaţii din sectorul privat să aplice pentru astfel de funcţii.

„Eu voi fi garanţia că selecţiile viitoare vor fi unele serioase”, a promis Radu Miruţă.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. ceperformanta cand toti sunt pile politice. performanta la pupat in dos

    USR si politica pro-Romania,

    ce combinatie imposibila. 

    Am luat iar teapa fratilor,

    ca de obicei, la alegerile politice. 

    1. ...

      Bvc-uri in bataie de batjocura cu rezultate minuscule, pentru a fi usor depasite si apoi premieri ale angajatilor cu 10% din profit, de parca ar fi firmele lor. Aceasta practica trebuie sa inceteze! Vrei parte din profit, cumpara actiuni!

    periați toate unitățile subordonate, Electrica și celelalte, întâmplător toți de pe acolo sunt membrii de partid.... cu salarii grase, mașini noi la scară fără limite de km, inclusiv orice uz personal....

    sa schimbe directorii firmeleor pe pierdere, azi. "Si CA URILE

    Apoi , sa faca planfgere penala ptr abuz in serviciu si sa recupereze toti banii datui pana acum lor , ptr incompetenta. 

    1. Cine sa faca? Sa faca autodenunturi ca sunt lacomi si incompetenti? Ca au uzurpat functii ? Ca au trucat sel ectii? La Transel ectrica s au emis deciziile de impunere pentru premierile constatate de Curtea de Conturi ca fiind ilegal acordate? Consiliul de supraveghere a tinut de sase?

    Aceste conditii sunt puse special pentru a baga in faliment companiile de stat pentru a fi vandute pe nimic dar pentru comisioane grase pentru smekerii din partide , stiu si copii de gradinița

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0692
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3149
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4297
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8424
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.4699

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb