Ministrul Educaţiei cere sprijinul autorităţilor locale

O.D.
Ziarul BURSA #Politică / 05 februarie

Ministrul Educaţiei cere sprijinul autorităţilor locale

Autorităţile au intrat în alertă înainte de revenirea elevilor în şcoli. Experienţa ultimului an a demonstrat că lucrurile pot scăpa foarte uşor de sub control dacă regulile nu sunt respectate cu sfinţenie.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a făcut un apel către autorităţile locale să încerce să "rezerve" mijloace de transport pentru elevi, având în vedere că posibilitatea de infectare este foarte crescută pe parcursul transportului: "Fac un apel la comunităţile locale, care partajează responsabilitatea împreună cu şcoala în ceea ce priveşte transportul şcolar. Ştim foarte bine că posibilitatea de infectare este foarte crescută tocmai pe parcursul transportului. Dacă la transportul local nu avem competenţe directe - deşi o să facem apel către autorităţile locale pentru ca, spre exemplu, pe modele de bună practică, să încercăm să rezervăm mijloace de transport pentru elevi; lucrul acesta s-a făcut în alte state - este sigur că transportul şcolar intră sub responsabilitatea şcolii sau a autorităţilor locale". Ministrul a afirmat că trebuie luate măsuri de precauţie, astfel încât transportul elevilor să nu constituie un factor important de transmitere a noului coronavirus: "Acolo trebuie luate toate măsurile de precauţie pentru ca această etapă a transportului elevilor să nu constituie un factor important de transmitere a bolii".

Pe de altă parte, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că sunt valabile adeverinţele medicale eliberate pentru primul semestru cu privire la vulnerabilităţile elevilor, care le împiedică prezenţa fizică în şcoală.

El a precizat, la o videoconferinţă cu inspectorii şcolari generali, că, pe baza propunerilor venite, în ordinul comun al miniştrilor Educaţiei şi Sănătăţii care va fi emis având în vedere deschiderea şcolilor pe 8 februarie, se va introduce un articol conform căruia adeverinţele medicale vor fi luate în considerare şi în format electronic: "Cred că este un lucru important. Am anunţat deja de ieri, nu ştiu dacă face obiectul unui ordin de ministru, dar, ca să vorbim toţi acelaşi lucru, adeverinţele medicale eliberate cu privire la vulnerabilităţile elevilor care le împiedică prezenţa fizică în şcoală din primul semestru rămân valabile. Nu trimiteţi copiii, părinţii pentru alte adeverinţe. Dacă acele adeverinţe au fost eliberate, spre exemplu, pe baza unei boli cronice, diabet, din păcate, nu s-a vindecat de diabet între primul şi cel de al doilea semestru, nici elevul şi nici cadrul didactic. Deci, adeverinţele eliberate pe primul semestru rămân valabile. De asemenea, vă spun, o să introducem un articol conform căruia se vor lua în considerare adeverinţele în format electronic".

Sorin Cîmpeanu susţine că elevilor care nu vin la şcoală din cauză că prezintă simptome de infectare cu noul coronavirus să nu li se pună absenţe sau absenţele să fie motivate: "Poate ar trebui mai clar precizate acele situaţii, în care dacă elevul prezintă simptome, recomandarea să fie inclusiv la nivelul ordinului de ministru comun mai clar, de a nu se prezenta în colectivitate. De asemenea, cred că este bine să precizăm că în situaţia în care prezintă simptome, nu se prezintă la şcoală, nu se pun absenţe sau absenţele sunt motivate. Îi rog pe colegii inspectori generali să ia în considerare acest lucru şi să-l transmită deja în şcoli. El va face şi obiectul adăugirilor la acest proiect al ordinului de ministru".

Până luni 8 februarie, vor exista nenumărate propuneri, venite din toate direcţiile, legate de modul cum trebuie acţionat, dincolo de ordinul de ministru.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Bate câmpii acest individ. Daca exista "recomandări", acestea trebuie scrise într-un ordin, nu transmise prin viu grai.

    Astia de dreapta chiar nu sunt in stare de nimic

    Acest idiot bate campii, frate. Pe langa faptul ca vorbeste aiurea in ploaie.. daca sunt masuri care ar trebui luate, acestea trebuie scrise intr-un ordin comun convenit cu autoritatile locale. Mijloace de transport dedicate, in care sa se respecte distanta, nu se pot inventa peste noapte. Plus ca, copii romani nu sunt precum copiii chinezi, sa stea nemiscati acolo unde ii pui...

    Apoi, care-i faza cu adeverintele medicale, la ce folosesc ?? Sa se spele autoritatile pe maini in caz ca lesina vreun copil in banca cu masca pe figura sau ce?

    E dileala maxima ce se intampla pe planeta Pamant !!! 

    1. Si cum ar fi de realizat practic un asemenea ordin comun?

      Parafat si semnat de vreo 3000 de entitati?!

      Tu bati campii, frate..., ca sa te bagi in seama! 

      DAAA, ARE SI UN VARF SI SE CHEAMA dilimangearu

      E IN CAPU TAU !!! 

    O să iasă haos cu deschiderea școlilor, n-am nicio îndoială. Nu uitați că au mai fost deschie doua săptămâni și anul trecut după care au aterizat direct in scenariul roșu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

13 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9225
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1367
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4720
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6963
Gram de aur (XAU)Gram de aur229.6754

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

FINANCIAL FORUM 2021
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro