Ministrul Laszlo Borbely a participat la Consiliul de Mediu de la Luxemburg

C.P.
Companii / 11 iunie 2010

Ministrul Laszlo Borbely a participat astăzi, la reuniunea Consiliului de Mediu, desfăşurată la Luxemburg, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Principalele subiectele abordate s-au referit la pregatirea conferinţei ONU privind dezvoltarea durabilă din 2012 (Rio+20); schimbările climatice, comunicarea Comisiei privind analiza opţiunilor de a depăşi obiectivul de 20% privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi pentru evaluarea riscului de relocare a emisiilor de dioxid de carbon.

"România, care deţine preşedinţia Comisiei ONU pentru Dezvoltare Durabilă, în perioada mai 2010 - mai 2011, salută demararea efectivă la nivel comunitar a procesului de pregătire a participării UE la Conferinţa ONU privind dezvoltarea durabilă din 2012. Noi vom depune toate eforturile şi vom insista pentru participarea UE la Conferinţa ONU privind dezvoltarea durabilă din 2012. In perspectiva pregătirii acestei conferinţe, considerăm necesară concentrarea eforturilor Uniunii în direcţia creării, pe baza structurilor şi sistemelor care s-au dovedit eficiente şi funcţionale, a unui organism internaţional, care sa reprezinte o voce unitara a Naţiunilor Unite in domeniul mediului", a declarat Laszlo Borbely. Ministrul Borbely a continuat precizând că principala misiune a acestui organism trebuie să fie integrarea politicii de mediu în celelalte politici sectoriale şi asigurarea dezvoltării durabile.

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2592
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5281
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7371
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0899
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.5312

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb