Mişcarea naţională "Milioane de Oameni, Milioane de Copaci", recunoscută oficial de UNEP

M.M.
Companii / 9 iunie 2010

Mişcarea Naţională de Plantări "Milioane de Oameni, Milioane de Copaci", iniţiată de PRAIS Corporate Communications şi Fundaţia PRAIS este recunoscută oficial de United Nations for Environment Program (UNEP), datorită contribuţiei mişcării româneşti la programul de mediu al Naţiunilor Unite.

De la lansare, în septembrie 2006, şi până în luna mai 2010, mişcarea a înregistrat cumulat un număr record de plantări la nivel naţional: peste 53.198.000 de arbori şi peste 23.254.000 de arbuşti şi plante. Aceste rezultate au fost posibile datorită implicării extraordinare a 700 de organizaţii, 98.000 de voluntari şi 91.000 de angajaţi.

Silvia Bucur, Preşedinte Fundaţia PRAIS, a declarat: "De la debutul său, compania PRAIS a primit recunoaştere internatională la Tokyo, de la juriul IPRA, fiind premiată cu IPRA Golden World Award pentru cel mai bun program CSR al anului 1999 şi Grand Prize pentru cel mai bun program PR la toate categoriile. Mişcarea naţională de plantări, a fost nominalizată în 2007 de IPRA la secţiunea celor mai bune campanii PR pe mediu. Pe toată perioada de 4 ani de la lansarea mişcării de plantări, fundaţia a strâns fonduri în valoare de peste 200.000 USD."

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2786
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5823
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1522
Gram de aur (XAU)Gram de aur619.8097

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb