Miscellanea

7 aprilie 2011

ANPC a verificat respectarea prevederilor legale din domeniul protectiei consumatorilor la comercializarea carburanţilor

F.A.Miscellanea / 7 aprilie 2011

În perioada 14 - 23.03.2011, din ordinul secretarului de stat Constantin Cerbulescu, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, s-a verificat respectarea prevederilor legale din domeniul protecţiei consumatorilor la comercializarea benzinei şi a motorinei în staţiile de distribuţie, arată un comunicat remis redacţiei.

Contrabandişti reţinuţi la frontieră cu focuri de armă

F.A.Miscellanea / 7 aprilie 2011

În baza unor date şi informaţii deţinute la nivelul Sectorului P.F. Darabani cu privire la desfăşurarea unor activităţi de contrabandă, poliţiştii de frontieră au luat măsuri specifice pentru intensificarea supravegherii frontierei de stat, arată un comunicat remis redacţiei.

ALERTCutremur în Japonia

F. A.Miscellanea / 7 aprilie 2011

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 pe scara Richter s-a produs în Japonia în urmă cu puţin timp. Alerta de tsunami a fost emisă.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Percheziţii în cazul furtului de produse petroliere

F.A.Miscellanea / 6 aprilie 2011

Astăzi ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorului competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, cu sprijinul Jandarmeriei Române şi al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, au efectuat 17...

ALERTDinel Staicu şi-a schimbat numele

F. A.Miscellanea / 6 aprilie 2011

Omul de afaceri craiovean Dinel Staicu şi-a schimbat numele în luna ianuarie a acestui an. Staicu a preluat numele de familie al soţiei sale şi se numeşte acum Dinel Nuţu.

ALERTNicolae Popa va fi extrădat

F. A.Miscellanea / 6 aprilie 2011

Preşedintele Indoneziei a semnat decretul privind extrădarea lui Nicolae Popa. Autorităţile de la Jakarta urmează să îl predea pe Popa în cel mult o lună. Fugarul va executa o pedeapsă de 15 ani de închisoare în dosarul prăbuşirii Fondului...

Doru Boştină a fost condamnat la închisoare

F. A.Miscellanea / 5 aprilie 2011

Avocatul Doru Cătălin Boştină, fondatorul casei de avocatură "Boştină şi Asociaţii", a fost condamnat la 1 aprilie 2011, de judecătoarea Iuliana Ciolca, de la Curtea de Apel Bucureşti, la 3 luni de închisoare cu suspendare.

Românii vor să stea cât mai aproape de starurile WWE

F.A.Miscellanea / 4 aprilie 2011

Conform statisticilor de vânzare ale biletelor la show-ul WWE românii au ales să plătească mai mult pentru a fi aproape de favoriţii lor precum John Cena, Randy Orton, Sheamus, şi mulţi alţii. Astfel, categoria VIP Exclusive este sold out iar...

Cutremur puternic în Indonezia

F.A.Miscellanea / 4 aprilie 2011

Un seism cu magnitudinea de 7,1 s-a produs în noaptea de duminică spre luni la sud de insula indoneziană Java, fiind urmat de o alertă de tsunami, scrie Realitatea.net, citând NewsIn.

Cutremur de 5,9 grade în Chile

F.A.Miscellanea / 2 aprilie 2011

Un seism cu magnitudinea de 5,9 grade s-a produs, în această dimineaţă, în nodul statului Chile, în regiunea Tarapaca, a anunţat Institutul Geologic al SUA (USGS), citat de Reuters.

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0993
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4309
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0501
Gram de aur (XAU)Gram de aur474.8048

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
aicps.ro
tibco.ro
energyexpo.ro
ccib.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo