Miscellanea

1 august 2011

Angajatorii depun declaraţia privind obligaţiile de plată electronic

F.A.Miscellanea / 1 august 2011

După data de 25 iulie 2011, contribuabilii persoane fizice şi juridice care au calitatea de angajator sau entităţi asimilate angajatorului, vor completa şi depune formularul "Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate", numai prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, pe portalul e-România, se arată într-un comunicat transmis redacţiei.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA

Cutremur de 6,4 grade în Japonia

F. A.Miscellanea / 31 iulie 2011

Un cutremur cu magnitudinea de 6,4 s-a produs sâmbătă noapte în nord-estul Japoniei, în prefectura Fukushima, zona afectată la 11 martie de un cutremur şi un tsunami devastator, potrivit surselor de presă.

Podul Giurgiu-Ruse, închis temporar

F. A.Miscellanea / 28 iulie 2011

Începând de azi, podul dintre Punctele de Trecere a Frontierei Giurgiu şi Ruse peste fluviul Dunărea, va fi închis temporar circulaţiei publice, pe ambele sensuri, din cauza unor reparaţii şi turnării unui strat protector de beton înaintea...

Sandu Geamănu, trimis în judecată

F. A.Miscellanea / 28 iulie 2011

Tribunalul Bucureşti a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului Ilie Alexandru zis "Sandu Geamănu" pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi omor deosebit de grav, tâlhărie cu consecinţe...

ALERTDNA cere comisie rogatorie pentru Severin

F. A.Miscellanea / 27 iulie 2011

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au solicitat autorităţilor judiciare competente din Belgia şi Franţa,prin comisii rogatorii, efectuarea unor acte procesual penale necesare instrumentării dosarului lui Adrian Severin.

ALERTConcedieri în sectorul energetic

F. A.Miscellanea / 27 iulie 2011

Guvernul a aprobat un proiect de hotărâre pentru concedierea colectivă a 1.300 de salariaţi de la Termoelectrica Bucureşti, Compania Naţională a Huilei Petroşani şi Electrocentrale Deva.

Peste 15.000 de pachete de ţigări, confiscate la Iaşi

F. A.Miscellanea / 26 iulie 2011

Inspectorii vamali din cadrul echipelor mobile ale Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Iaşi, au descoperit 15.057 pachete de ţigări de contrabandă în colete...

Prevenirea pneumoniei

F.A.Miscellanea / 25 iulie 2011

Pneumonia provoacă cele mai multe decese în rândul copiilor cu vârstă de până la 5 ani, cu o incidenţă de 45 de cazuri la 1000 de sugari pe an, relatează un comunicat de presă transmis redacţiei.

Trimiterea în judecată a inspectorului şef de la ISCIR

F.A.Miscellanea / 25 iulie 2011

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Camen Gheorghe, inspector şef la Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor...

Site guvernamental, ţintă a pirateriei informatice

F. A.Miscellanea / 25 iulie 2011

BitDefender anunţă că site-ul de informare în domeniul fondurilor structurale, fonduri-ue.ro, gestionat de Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS), a căzut recent pradă unui atac cibernetic, informează un comunicat de presă.

Ministrul Igaş a dispus o anchetă la Deta

F. A.Miscellanea / 25 iulie 2011

Ministrul de Interne Traian Igaş a anunţat azi că a dispus o anchetă la Deta, unde se află şi Liviu Popa, şeful Poliţiei Române, fiind vizată cauza în care fiii primarului din localitate şi alţi trei bărbaţi sunt cercetaţi în urma scandalului în...

<< mai multe ştiri >>
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0881
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3364
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4655
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8273
Gram de aur (XAU)Gram de aur614.9369

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
hiperambrozia.com
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo