MITROPOLITUL MOLDOVEI, IPS TEOFAN:  Vom purta cu toţii "crucea" nevalidării referendumului "închinat familiei"

B.M.
Politică / 14 octombrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei IPS Teofan a spus astăzi, în cuvântul rostit după Sfânta Liturghie, că tot ce se petrece la Iaşi de Sfânta Parascheva este ca "un balsam peste durerea, tristeţea şi rana" de la referendumul de săptămâna trecută. "Vom duce şi unii şi alţii crucea cea grea a consecinţelor care decurg din nevalidarea referendumului închinat căsătoriei şi familiei", a spus IPJ Teofan.

În cuvântul rostit în faţa celor 20.000 de credincioşi prezenţi la Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, IPS Teofan s-a referit la eşecul de săptămâna trecută de la referendumul pentru familie.

Înaltul prelat a spus că le cere iertare celor care nu au fost la vot, fiindcă în acest mod argumentele bisericii poate nu au fost suficient de convingătoare în faţa unei decizii fundamentale.

"Tot ce se întâmplă aici la Iaşi este ca un balsam peste durerea, tristeţea şi rana pe care am avut-o cu o săptămână în urmă. Mulţumim celor care săptămâna trecută au înţeles că este bine să mărturisească valorile de nezdruncinat ale familiei. Celor care nu au fost la vot, le cerem iertare, noi oamenii bisericii. Poate viaţa noastră, cuvântul nostru nu au fost atât de convingătoare, glasul nostru nu a fost atât de puternic şi au ascultat alte voci, care i-au dus pe alte tărâmuri. ", a afirmat IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.

Prezenţa la vot la referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie a fost de 21,10%, insuficient pentru satisfacerea cvorumului, iar din totalul de voturi exprimate, 91,56% au fost "Da", 6,47% au fost "Nu".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.2777
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6765
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5896
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1807
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5988

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb