MMFPS prelungeşte termenul de aplicare pentru schemele de finanţare prin POSDRU.

F.A.
Macroeconomie / 26 octombrie 2009

Valoarea totală a celor 6 linii de finanţare lansate de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în cadrul schemelor de ajutor de stat şi de minimis, în data de 31 martie 2009, a fost de 142,4 milioane de euro, informează un Comunicat de presă al MMFPS.

Conform MMFPS, anul acesta, întreprinderile din România au avut posibilitatea să acceseze, prin POSDRU, finanţări nerambursabile pentru angajarea de noi salariaţi, formarea profesională a celor care au deja un loc de muncă şi pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă în scopul diminuării riscului accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale.

Până în data de 9 octombrie s-au depus 294 de cereri de ajutor de stat şi de minimis în valoare de 48,40 milioane euro, au fost evaluate 250 de cereri şi au fost selectate 128 de cereri, cu o valoare nerambursabilă de 22,61 milioane de euro.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb