Mocanu: Masa salarială va creşte cu numai 20%, în perioada 2010 - 2015

F. A.
Macroeconomie / 14 august 2009

Masa salarială va creşte în perioada 2010 - 2015 cu numai 20%, în timp ce prognoza pentru Produsul Intern Brut este de 50%, în această perioadă, a declarat Valentin Mocanu, secretar de stat în ministerul Muncii, la o emisiune televizată.

"Evoluţia masei salariale în perioada 2010 - 2015 este mult redusă faţă de evoluţia prognozată a PIB în aceeaşi perioadă. Deci, dacă în perioada respectivă se prognozează o creştere a PIB de aproximativ 50%, pe toată această perioadă, masa salarială nu va creşte decât cu aproximativ 20%, ceea ce înseamnă că, de fapt, prin întreaga politică salarială pe zona asta se ajunge la ţinta pe care ne-a propus-o Fondul Monetar Internaţional, ca la momentul respectiv să ajungem cu cheltuielile din PIB la aproximativ 6%", a explicat Mocanu.

Acesta a precizat că actuala grilă de salarizare, din legea unică, nu construieşte decât o nouă structură care nu are în ea sume, ci doar nişte ierarhizări pe baza unor coeficienţi.

"Cine are o valoare socială a muncii mai mare se află pe grila de ierarhizare mai sus. Cine are o valoare socială a muncii mai mică se află pe grilă mai jos şi atât. Nu facem referire la sume. Cel mai mic salariu din sistem este al muncitorului necalificat, iar cel mai sus pe grilă se află preşedintele României. Al doilea element extrem de important, când desenăm structural grila, este că salariul minim este egal cu 50% din salariul mediu. Este un element care ţine cont atât de o politică salarială coerentă, cât şi de nişte recomandări ale Comitetului Guvernamental al Cartei Sociale Europene, care atrage atenţia României că în acest moment raportul de 30% în loc de 50% nu corespunde politicii impuse de Cartea Socială Europeană", a precizat oficialul MMFPS.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb