Modificările aduse codurilor penale, pe ordinea de zi a CCR

V.V.
Politică / 22 mai 2019

Modificările aduse codurilor penale, pe ordinea de zi a CCR

Sesizările depuse de către PNL şi USR la legile prin care au fost modificate Codul Penal şi Codul de Procedură Penală se află, miercuri, pe ordinea de zi a Curţii Constituţionale a României (CCR). Partidele susţin că s-au adus peste trei sute de modificări "nocive" care încalcă statul de drept, Constituţia şi recomandările structurilor europene în domeniu.

Dosarul nr.1134A/2019 aflat, miercuri, pe ordinea de zi a CCR, vizează obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

De asemenea, este pe ordinea de zi dosarul nr.1135A/2019 ce vizează obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară.

Cele două sesizări au fost depuse de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare ale Partidului Naţional Liberal şi Uniunii Salvaţi România.

Partidele reclamă peste trei de modificări "nocive" aduse Codului penal şi Codului de procedură penală care vin "în contradicţie nu doar cu statul de drept, şubrezind politica penală a României şi favorizând infractorii, dar şi cu Legea fundamentală".

Semnatarii sesizărilor au invocat atât motive extrinseci, cât şi motive intrinseci de neconstituţionalitate şi apreciază că ambele legi sunt neconstituţionale în ansamblul lor.

În cazul modificărilor la Codul penal, de exemplu, USR consideră că legea a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, fapt care aduce atingere prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) şi art. 69 din Constituţia României.

Similar, în cazul legii care amendează Codul de procedură penală, a fost încălcat principiul bicameralismului, în condiţiile în care Camera Deputaţilor, Cameră decizională, a eliminat mai mult de jumătate din amendamentele adoptate de Senat pentru punerea în acord a dispoziţiilor declarate neconstituţionale.

"În ciuda declaraţiilor puterii, aceste articole nu reprezintă transpuneri ale deciziilor CCR, ci doar voinţa politică a coaliţiei PSD-ALDE, a cărei unică preocupare este, de aproape doi ani şi jumătate, destructurarea sistemului judiciar şi albirea dosarelor corupţilor, pentru ca infractorii să poată fura liniştiţi în continuare, să nu răspundă pentru faptele lor şi să rămână şi cu banii furaţi", a transmis USR, la momentul depunerii sesizării.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0453
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3983
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3779
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8892
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.0454

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb