Moody"s susţine că economiile Greciei şi Portugaliei s-ar putea confrunta cu o "moarte lentă"

F.A.
Macroeconomie / 13 ianuarie 2010

Economia Greciei şi cea a Portugaliei s-ar putea confrunta cu o "moarte lentă", în contextul în care guvernele trebuie să aloce o parte mai mare din buget pentru acoperirea datoriilor, iar investitorii vor randamente mai mari pentru obligaţiunile cumpărate, susţine Moody"s citat de Bloomberg, conform NewsIn.

"Guvernele au încă timp să acţioneze pentru a evita această situaţie, însă această oportunitate de intervenţie nu va fi accesibilă pe termen nelimitat", a declarat agenţia de rating într-un raport. "Portugalia are mai mult timp la dispoziţie pentru a inversa această tendinţă, de aceea perspectiva ratingului "Aa2" este negativă".

În schimb, Grecia are la dispoziţie mult mai puţin timp pentru a acţiona, în principal pentru că deteriorarea finanţelor publice a fost mult mai dramatică în ultima vreme, potrivit Moody"s.

Agenţia a mai atras atenţia asupra faptului că riscul unei "morţi subite", sub forma unei crize a balanţei de plăţi, este "neglijabil".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2601
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5844
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5504
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1410
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.2678

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb