MTI va încheia un acord cu Raiffeisen pentru resursele necesare investiţiilor în infrastructură

N.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 aprilie 2009

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) va încheia, până la sfârşitul acestei luni, un acord cu Raiffeisen Bank pentru atragerea de fonduri necesare investiţiilor în infrastructură, au declarat, vineri, reprezentanţii ministerului, potrivit NewsIn.

"Am încercat să găsesc soluţiile necesare prin încheierea unui acord cu două bănci şi urmează semnarea memorandumului de înţelegere cu a treia bancă, deoarece este prioritară atragerea fondurilor necesare pentru realizarea principalelor proiecte în infrastructură", declara recent ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Economiei şi BRD-Groupe Société Générale au încheiat, în 9 aprilie, un Memorandum de înţelegere care creează cadrul de cooperare pentru atragerea resurselor financiare necesare realizării unor proiecte majore de investiţii în infrastructură şi energie, anunţau oficialii MTI. "Guvernul României continuă, astfel, adoptarea măsurilor durabile privind proiectele de investiţii publice în infrastructură şi sectorul energetic, stabilite prin Programul de Guvernare 2009-2012 şi prin Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013", anunţau aceştia.

Documentul a fost semnat, la sediul Ministerului Economiei, de către ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Berceanu, ministrul Economiei, Adriean Videanu, şi preşedintele-director general al BRD-Groupe Société Générale, Patrick Gelin.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Ministerul Economiei au mai încheiat un acord similar cu Banca Comercială Română în luna martie

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0564
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4749
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4163
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9985
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.1060

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb