MUGUR ISĂRESCU: Viorica Dăncilă lucrează de la birou şi este foarte disciplinată

G.B
Politică / 7 iulie 2021

Viorica Dăncilă lucrează de la birou şi este foarte disciplinată

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a susţinut astăzi că Viorica Dăncilă, care a fost angajată la BNR la mijlocul lunii mai, "lucrează de la birou şi este foarte disciplinată", menţionând totodată că nu a luat locul nici unui specialist din Banca central,, potrivit Agerpres.

Întrebat care sunt motivele pentru care Viorica Dăncilă a fost angajată drept consultat în cadrul BNR, Mugur Isărescu a spus:"Motivele ca şi politica de resurse umane ale Băncii Naţionale au fost explicate pe larg de directorul resurselor umane şi se găsesc pe site-ul băncii. Nu am nimic de adăugat. Şi chiar vă rog să le citiţi că acolo sunt trecute. În ceea ce priveşte domeniul în care dânsa lucrează fac două precizări. Nu a luat locul nici unui specialist din Banca Naţională. Domeniul în care dânsa lucrează şi anume economia verde este un domeniu relativ nou şi pentru dânsa dar pentru oricine. Nu avem absolvenţi de facultate sau de orice studiu în domeniul acesta şi împreună cu colegii care formează grupul respectiv studiază şi probabil că în toamnă când grupul respectiv, care este încă în formare, va termina o lucrare va ieşi în public cu materialul respectiv".

De asemenea, el a mai precizat că domeniul în care lucrează Viorica Dăncilă nu este unul dominat de bărbaţi.

Mugur Isărescu a afirmat: "Şi ca să vă mai dau o informaţie despre economia verde şi finanţarea în acest domeniu, inclusiv poziţia băncilor centrale, uitaţi-vă la ce este în lume şi veţi vedea că această mişcare nu este câtuşi de puţin dominată de bărbaţi. Avem şefa Fondului Monetar Internaţional, şefă la Banca Centrală Europeană, şefă la Comisia Europeană. Deci este un domeniu nou în care ne adaptăm şi noi, să vedem ce se va întâmpla".

Întrebat dacă o vom vedea pe Viorica Dăncilă în BNR şi dacă lucrează de la birou, Isărescu a răspuns: "lucrează de la birou şi este foarte disciplinată".

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Doarme si la birou, doarme și acasă...

    1. Crezi ca este iohanis care doarme pe el

      pai de-aia e disciplinata, ca doarme, altceva nu o vad in stare sa faca

    Cine stie ce fantezii legate de Veorica, are nea' Mugurel, de a angajat-o acolo? ! E clar ca pe Veorica n-a recomandat-o nici vocea, nici talentul, ci cu totul alte talente, tinute la secret!

    sa uiti sa o premiezi cu acdele

    aiureala lui, Isarescu nu si-a dat seama ce insulta grosolana a adus sefelor de la FMI, BCE sI CE dupa ce le-a pus pe acelasi piedestal cu Veorica...El asta a inteles din economia verde: trebuie aduse sa lucreze in domeniu doar tutele...pe cand si Dan la BNR?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0677
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3157
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4183
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8708
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.0847

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb