Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, a declarat, într-un interviu acordat RFI, că fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, în mandatul căruia au fost operate ultimele modificări ale legilor justiţiei în 2022, nu poate fi făcut responsabil pentru modul în care magistraţii aplică legea în interiorul sistemului judiciar.
Muraru a precizat că nu intenţionează să exonereze pe nimeni de eventuale responsabilităţi morale, însă a subliniat că Predoiu a exercitat funcţia de ministru într-un context instituţional constrângător, marcat de obligaţiile României asumate prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
„Mandatul său a coincis cu un moment în care România avea obligaţii deschise de peste 15 ani prin MCV şi un calendar strict în cadrul PNRR. Sarcina ministrului a fost să aducă în Parlament un pachet legislativ solicitat de Comisia Europeană”, a declarat Alexandru Muraru, citat de RFI.
Vicepreşedintele PNL a insistat asupra necesităţii de a face distincţia între cadrul legislativ adoptat şi modul în care acesta este pus în aplicare de către magistraţi.
Potrivit acestuia, pachetul legislativ din domeniul justiţiei a fost considerat, la momentul adoptării, compatibil cu standardele europene privind independenţa sistemului judiciar şi lupta anticorupţie, contribuind inclusiv la închiderea MCV, îndeplinirea jaloanelor din PNRR şi avansarea României în procesul de integrare în Schengen.
„De aici şi până la ceea ce se întâmplă efectiv în instanţe şi la modul în care legea este aplicată de actorii sistemului judiciar este o diferenţă majoră”, a spus Muraru.
Întrebat dacă susţine că fostul ministru al Justiţiei nu are nicio vină în contextul dezvăluirilor din documentarul Recorder, liderul liberal a arătat că responsabilitatea principală aparţine celor care conduc efectiv sistemul judiciar.
„Dimensiunea acuzaţiilor trebuie raportată la ceea ce au făcut cei care au condus Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Bucureşti şi celelalte instanţe. Ceea ce se întâmplă în interiorul sistemului nu poate fi pus exclusiv în sarcina unui fost ministru”, a afirmat Muraru.
În plan politic, deputatul PNL a susţinut că responsabilitatea pentru situaţia actuală din justiţie revine în mai mare măsură Partidului Social Democrat.
„Este un moment de tip T0, care presupune asumări instituţionale şi politice, dar şi modificări legislative. Totuşi, PNL are o vină mult mai mică decât PSD, care a guvernat România în cea mai mare parte a ultimelor trei decenii şi a creat cadrul pentru prescrierea faptelor, anularea probelor şi rejudecarea dosarelor”, a declarat liderul PNL Iaşi.
Muraru a adăugat că PSD a avut, în timp, capacitatea de a influenţa justiţia prin numirea miniştrilor de resort, modificarea legislaţiei şi exercitarea unor presiuni constante asupra sistemului.
Într-o postare pe Facebook, Alexandru Muraru a criticat dur reacţia conducerii Curţii de Apel Bucureşti, apreciind că conferinţa de presă organizată joi a reprezentat o „autodemascare instituţională” care a provocat un şoc în societatea românească.
Potrivit acestuia, reacţiile şefelor Curţii de Apel au scos la iveală reflexe autoritare, incompatibile cu principiile unei justiţii moderne.
„Dispreţul faţă de întrebări, suspiciunea faţă de presă şi apelul la intimidare, în locul explicaţiilor, explică de ce mulţi magistraţi aleg tăcerea”, a transmis Muraru.




























































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2025, 14:44)
Wow cata istetime la asta!Cica PNL are o vina mai mica decat PSD!Care PSD se mai citeste si Vina sau Coruptie sau Furt.Ar trebuie sa ne linisteasca o vina mai micuta,asa.Adica ei au furat ceva mai putintel.Bubuie de inteligenta.
Perdoiu e imaculat,de aia se incepe guvernul cu el.Putem spune ca e Detasat la Guvernul X?
Morarul asta ne zice exact ca pramatia aia de la curtea de hapel oder dambovita-'zi ca predoiu n-a intervenit' Tot Lia a fost si la el pe numarul scurt?
Apropo,ciracul lui adomnitei PNL e ok?Nevasta-sa am vazut ca tinea ieri laptopul de-a stanga tutei prezidente de hapel oder dambovita.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2025, 15:14)
Cum se spală unii pe alții ! Eternul ministru Predoiu nu are nicio vină. De fapt nu au nicio vină cei care ni i-au băgat pe gât pe superprivilegiați. De vină sunt dobitocii în masă de plătitori de impozite și taxe, ca mine.