Năstase: PSD a desemnat în mod statutar cine va fi premier

A.G.R.
Politică / 1 decembrie 2008

Preşedintele Consiliului Naţional al Partidului Social Democrat (PSD), Adrian Năstase, a declarat luni, la sediul central al partidului, că decizia privind candidatul partidului la funcţia de premier din partea social-democraţilor nu aparţine unei singure persoane, pentru că acesta a fost desemnat în cadrul forurilor statutare al acestei formaţiuni.

\"Pâna la urmă, nu eu sau altcineva, nici măcar domnul Iliescu, nu putem să răspundem individual la o astfel de întrebare. Chestiunile de acest gen, dacă se vor pune, se vor pune în cadrul conducerii partidului. Deocamdată, există o decizie la nivelul conducerii partidului şi schimbarea din acest punct de vedere nu ar putea sa fie examinată doar în termeni teoretici, ci în termeni practici, în anumite condiţii, şi, în orice caz, aprobată din nou de către forurile de conducere\", a spus Adrian Năstase.

Potrivit acestuia, problema nu este \"dacă se face sau nu un import de lideri politici care să conducă viitorul guvern\", ci al responsabilităţii partidelor care vor constitui cabinetul. El a pledat, în context, pentru un ministru de finanţe competent, pentru un ministru al economiei profesionist şi, în general, pentru o echipă guvernamentală solidă care să aibă un program adecvat la valul crizei economice şi financiare globale.

Fostul premier a acceptat ideea că va exista un compromis din partea PSD la negocierile cu celelalte formaţiuni care au trecut pragul electoral, dar a subliniat că acesta va trebui evaluat în zona a ceea ce \"e foarte mult şi a ceea ce este în zona de acceptabil politic\" din punctul de vedere al programului social-democrat.

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat duminică seară, la sediul central al partidului, că nu crede că şeful statului, Traian Băsescu, va numi vreodată un premier de la PSD.

El a precizat ulterior că nu face decât să citeze ceea ce a spus public şeful statului

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0945
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3209
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5565
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8730
Gram de aur (XAU)Gram de aur678.2085

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb