NATO Innovation Fund - investiţii modeste în spatele unui aparat costisitor

Fondul pentru Inovaţie al NATO (NATO Innovation Fund - NIF) a început deja să cheltuiască rapid sume importante de bani, în timp ce împinge cele 24 de state participante spre un risc financiar greu de justificat, mascat sub ambalajul confortului de cinci stele şi al unor structuri de conducere care sfidează orice standard de transparenţă, se afirmă într-un articol publicat de presa din Belgia (Knack, Le Soir şi Follow The Money). În loc să devină un instrument strategic pentru securitatea tehnologică euro-atlantică, fondul pare să fi alunecat într-o combinaţie toxică de opacitate, interferenţă politică şi gestionare arbitrară, care aminteşte de experimentele eşuate ale agenţiilor secrete americane, susţin sursele citate.

Deşi operează într-un hibrid structural neclar şi cu centrul de greutate în Marea Britanie, fondul de un miliard de euro a consumat, încă din primul an, 1,2 milioane de euro doar pe birouri premium în Amsterdam şi Londra, la care se adaugă reuniuni ţinute în hoteluri de lux. În paralel, performanţa rămâne anemică: doar 23 de investiţii din 2023 încoace, dintre care numai zece în companii, în timp ce echipa supradimensionată - 18 membri ai boardului, patru parteneri şi şase asociaţi - contrazice complet practicile din venture capital, unde agilitatea şi disciplina sunt criterii definitorii.

Problemele nu sunt accidentale, ci repetă fidel concluziile privind modelul In-Q-Tel al CIA, pe care NIF îl copiază fără precauţii. Cercetările arată limpede că ingerinţa politică în investiţii venture creează expuneri externe, dispute comerciale importate în sfera publică şi vulnerabilităţi greu de controlat. Exact aceste riscuri par să fi fost ignorate de cei care conduc fondul.

Departe de a rezolva conflictele de interese, NIF le-a adâncit. Potrivit surselor citate, documentele depuse la Camera de Comerţ din Luxemburg arată că, după criticile privind „rolurile duale”, supraveghetorii fondului nu au fost separaţi de management, ci promovaţi de-a dreptul ca directori. Un joc structural care amestecă deliberat puterea executivă cu cea de control, anulând garanţiile de integritate şi păstrând aparenţa unei reforme care nu reformează nimic.

Francesca Grandi, reprezentantă a organizaţiei neguvernamentale Transparency International, a afirmat pentru sursele citate că aceste manevre sunt „cosmetice, nu corective”, avertizând că fondul normalizează conflictele de interese. În aceste condiţii, experta Transparency Internaţional întreabă cum poate NATO să accepte un nivel de opacitate care nu ar fi admis în propriile sale structuri? Dacă standardele Alianţei nu ar tolera asemenea practici în interior, de ce sunt acceptate într-o entitate ce îi poartă numele şi gestionează bani publici europeni?

În interior, atmosfera este descrisă ca „puternic divizată”, dominată de preferinţe personale care sabotează direcţia strategică. Întreaga echipă executivă a fondului a demisionat, cu excepţia unui singur partener, semn al unei instabilităţi cronice şi al unei pierderi totale de încredere.

Criza a fost amplificată de scandalul Hommels, unul dintre cele mai sensibile episoade din istoria fondului. Conform investigaţiilor FTM şi Sifted, Klaus Hommels, un investitor influent în tehnologie şi figură proeminentă în ecosistemul european, a fost acuzat că şi-ar fi folosit poziţia oficială din cadrul NATO Innovation Fund pentru a atrage investitori către fondul său privat, Lakestar. Cu alte cuvinte, un reprezentant al unui fond public cu miză strategică ar fi valorificat prestigiul şi informaţiile accesate prin această funcţie pentru a genera câştiguri în sectorul privat, un potenţial conflict de interese considerat grav. Hommels a demisionat sub presiunea dezvăluirilor, dar NIF i-a oferit ulterior un rol consultativ informal, care îi păstrează accesul fără a-l supune vreunui mecanism de răspundere, decizie ce a ridicat şi mai multe semne de întrebare, amplificând percepţia că fondul nu doar tolerează conflictele de interese, ci le perpetuează.

Cu toate acestea, NIF insistă că „este pe drumul cel bun” şi chiar a sugerat vara trecută posibilitatea solicitării de noi finanţări publice. Întrebările adresate de sursele citate oficialilor fondului au rămas fără răspuns; în loc de clarificări, au trimis rapoarte de piaţă generale, asumându-şi merite pentru tendinţe ale industriei şi prezentând investiţia în Isar Aerospace drept o victorie de tip unicorn, deşi au intrat în acţionariat abia după ce compania atrăsese deja 400 de milioane de euro.

În final, ceea ce se conturează nu este o platformă solidă pentru inovaţia de apărare, ci o construcţie fragilă, supracostisitoare şi opacă, care riscă să compromită credibilitatea NATO în domeniul tehnologic. Un fond care trebuia să protejeze interesele strategice ale aliaţilor pare să devină, prin lipsă de rigoare şi suprapuneri de interese, o vulnerabilitate în sine.