Nava grecească de transport containere care avea ca destinaţie portul Constanţa s-a scufundat joi, după ce a fost lovită de drone navale în largul coastelor bulgăreşti, informează agenţia de presă Reuters. Incidentul reprezintă cel mai recent episod dintr-o serie de agresiuni care au vizat transportul maritim comercial din vestul Mării Negre pe parcursul acestei luni.
Cargoul CONTSHIP JET, sub pavilion liberian, a suferit avarii structurale grave din cauza a trei drone maritime în timp ce tranzita Zona Economică Exclusivă a Bulgariei, la 21 de mile marine de Şabla, relatează Reuters. Vasul transporta 421 de containere încărcate cu baterii litiu-ion, lichide corozive, acizi şi echipamente industriale, însă guvernul de la Sofia a anunţat că primele inspecţii nu indică urme vizibile de poluare marină.
Toţi cei 18 membri ai echipajului, compus din 14 marinari filipinezi şi patru ucraineni, au fost evacuaţi şi aduşi în deplină siguranţă în portul Varna, potrivit companiei Contships Management, citată de Reuters. Comandantul marinei militare bulgare, Kiril Mihailov, a declarat la televiziunea naţională că forţele armate au primit o avertizare de la o aeronavă franceză de patrulare, însă acţiunea nu a putut preveni atacul.
Lovitura a survenit în timp ce miniştrii apărării din Bulgaria, România şi Turcia se aflau la Sofia pentru consultări privind securitatea regională, menţionează Reuters. După ce cel puţin şase nave comerciale au fost vizate de atacuri cu drone în această lună, autorităţile bulgare au solicitat sprijin din partea Uniunii Europene şi a NATO pentru protejarea culoarelor maritime.


























































Opinia Cititorului