NAZARE: "Ne interesează în special execuţia pe marile proiecte de investiţii"

J.P.
Politică / 24 decembrie 2020

"Ne interesează în special execuţia pe marile proiecte de investiţii"

Execuţia pe marile proiecte de investiţii derulate prin proiecte din fonduri europene majore va fi monitorizată foarte strict, atât lunar cât şi trimestrial, a afirmat, astăzi, ministrul Finanţelor Publice, Alexandru Nazare, la preluarea mandatului, conform Agerpres.

"Sunt atât onorat cât şi responsabilizat pentru a prelua portofoliul Finanţelor. Am avut astăzi discuţii cu toţi directorii din minister. Am discutat despre buget, am discutat despre execuţie. Ne interesează în special execuţia pe marile proiecte de investiţii, proiecte din fonduri europene majore care trebuie să se deruleze în cel mai bun mod şi pentru aceasta ne propunem să facem o monitorizare foarte strictă a lor, atât lunar cât şi trimestrial, astfel încât să avem proiectele într-o derulare foarte bună. Şi transmitem un semnal pe această cale ministerelor care gestionează proiecte majore din fonduri europene asftel încât să-şi facă din timp o analiză, care sunt acele proiecte, cum funcţionează, care este stadiul, care este execuţia pentru aceste proiecte şi să se deruleze cât mai bine. Aceste discuţii le vom continua şi în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare", a spus Alexandru Nazare.

Pe de altă parte, întrebat dacă se va vaccina contra Covid, ministrul a răspuns afirmativ.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2601
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5844
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5504
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1410
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.2678

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb