În ultimele săptămâni, piaţa de capital locală s-a decuplat de evoluţia marilor burse internaţionale, pe fondul creşterii aversiunii la risc a investitorilor precum şi a mişcărilor sociale şi politice ce au avut loc în perioada votului moţiunii de cenzură.
Astfel, dacă indicele BET înregistra un coeficient de corelaţie cu indicele american S&P500 de nu mai puţin de 0,96 în perioada ianuarie 2000 - septembrie 2010, în octombrie acest coeficient a scăzut 0,27.
Potrivit analiştilor, dezinteresul investitorilor poate genera evoluţii stagnante la bursă pe perioade lungi, aşa cum se întâmplă şi la vecinii noştri bulgari.
"Mă aştept ca piaţa de capital să iasă din tendinţa actuală într-un interval nu foarte lung, datorită unor evenimente viitoare între care listare Fondului Proprietatea este unul de prim rang", notează Răzvan Paşol, preşedintele Intercapital Invest, în cel mai recent buletin emis de casa de brokeraj.
Domnia sa consideră că piaţa locală de capital va avea întotdeauna un avantaj major faţă de pieţele externe, respectiv faptul că investitorii locali cunosc şi înţeleg mai bine mecanismele economice şi financiare locale, precum şi activitatea emitenţiilor listaţi.
Indicele BET a înregistrat în octombrie o apreciere de circa 2%.














































