Negocierile pe salariile bugetarilor, în impas

Ziarul BURSA #Politică / 22 octombrie 2010

Negocierile de ieri, de la Ministerul Muncii, dintre ministrul de resort, Ioan Botiş, şi cel al Educaţiei, Daniel Funeriu, au avut un rezultat dezamăgitor pentru sindicalişti, relatează Agerpres.

Sindicaliştii au plecat de la negocierile cu cei doi miniştri cu impresia că guvernanţii doresc ca şi anul viitor să se menţină reducerile salariale, urmând ca din 2013 să se atingă nivelul din iunie 2010 al salariilor. De asemenea, sindicaliştii din învăţământ au afirmat că ministrul Educaţiei ascunde bugetul detaliat al ministerului, încălcând contractul colectiv de muncă.

Ioan Botiş le-a promis sindicaliştilor încă o întâlnire în primele zile ale săptămânii viitoare, aceştia sperând că, până atunci, se va şti valoarea salariului minim pe economie care stă la baza calculării salariilor bugetarilor anul viitor.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7734
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8335
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4056
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.5372

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb