Autorităţile iau în calcul prelungirea stării de alertă dacă numărul de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2 continuă să crească, informează Radio Europa Liberă.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, spune că este puţin probabil ca după 15 iunie să nu fie prelungită starea de alertă, având în vedere evoluţia epidemiei, faptul că au apărut focare noi de infecţie şi că încă există o transmitere comunitară a virusului.
Nelu Tătaru a declarat într-o intervenţie la B1TV : "Până în 15 iunie încă suntem în stare de alertă, iar evoluţia din aceste zile va decide, la nivelul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, prelungirea sau nu a stăriii de alertă. Dacă nu o să mai fie stare de alertă o să avem relaxare, deşi mi-e greu să cred acest lucru. Ne trebuie o evaluare completă, iar 15 iunie nu cred că va fi data la care să nu mai prelungim starea de alertă, având în vedere şi evoluţia, focarele noi şi faptul că încă avem o transmitere în comunitate".
Totuşi, de la jumătatea acestei luni, autorităţile pregătesc noi măsuri de relaxare a restricţiilor care ţin cont şi de faptul că, odată cu încheierea anului şcolar, părinţii care beneficiau până acum de concediu plătit pentru a sta cu copiii acasă se vor întoarce la serviciu. Joi, în această săptămână se va anunţa cu precizie ce se va întâmpla de luni, pe 15 iunie.
Ministrul Sănătăţii a mai declarat: "Sunt discuţii încă referitor la a treia etapă de relaxare în care ne gândim la mall-uri, în unele condiţii. După cum ştiţi, pe 12 iunie se termină anul şcolar, deci părinţii care stăteau cu copiii acasă se vor întoarce la serviciu şi va trebui să găsim soluţii pentru grădiniţe, creşe sau after-school-uri. Ne gândim la toate aceste lucruri în zilele următoare, urmând ca joi să anunţăm acele noi măsuri de relaxare. Decizia merge pe evoluţia, în următoarele zile, a numărului de cazuri. Joi am avut un număr de 238 de cazuri noi, apoi toate zilele care au urmat au avut sub 200 de cazuri noi. Numărul de cazuri de terapie intensivă a fost în jur de 150, ceea ce se menţine şi astăzi. Dacă evoluţia este favorabilă, joi vom putea anunţa ce va urma de lunea cealaltă (din 15 iunie - n.r.)".
Tătaru a avertizat că transmiterea comunitară a virusului va continua şi pe perioada verii, chiar dacă nu va mai avea aceeaşi intensitate.
El a mai precizat:"Din previziunile noastre, în toată perioada verii, vom mai avea o transmitere comunitară, virusul nu dispare deodată. (...) Odată cu încălzirea, putem spune că tot ce înseamnă aeroflora dispare un pic mai repede sau suprafeţele nu mai fac acea transmitere pe care o făceau şi până acum. Această transmitere pe suprafeţe era una de 10-15%, restul era o transmitere prin aer".
1. Colonie de mana a 14-a
(mesaj trimis de vlad tepes în data de 08.06.2020, 14:19)
Eram sigur, pt ca, pe de-o parte se experimenteaza la ordin extern ocult, cat rezista fara sa se revolte populatia Coloniei, la toate masurile de teroare, umilintele, flegmele si batjocura establishment-ului dambovitean impotriva ei, iar pe de alta parte, nevasta babuinului de la Sanatate, are inca la vanzare in farmacia personala, multe botnite, manusi, biocide si alte produse specifice, ca de altfel si ceilalti escroci cu spate politic si medical, care au facut mormane de bani pe timpul acestei Pande-escrocherii!!
1.1. da ox de prima mana (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.06.2020, 16:22)
Da cata fineturi ai in opinciile neamului tau de "teapa" , sezi de inghite din scuipat si spume.
I-a baga "tepa" din alea 7 zile de acasa, alea de le stii tu bine, ca vaz ca ai expertiza in toate , oi fi geaman cu Cristian, FIARA care se pupa'n .... cu globalistii , dupa ce se inchina olecuta la crucea lu" Marx.
1.2. Anonim avorton si labagiu! (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de vlad tepes în data de 08.06.2020, 20:13)
Nici nu stii sa scrii, bai Avortonule, daramite sa si intelegi ce-am scris eu in comentariu , cu singurul tau neuron si ala degerat! Asa ca, du-te si fa o laba mica, Anonimule! Adica exact ce stii tu mai bine!!
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.06.2020, 20:30)
Cum poti sa fii atat de prost !!!
-_
1.4. Anonim onanist! (răspuns la opinia nr. 1.3)
(mesaj trimis de vlad tepes în data de 08.06.2020, 20:44)
Cand afirmi asta, cu siguranta te privesti in oglinda, dupa o tura de masturbare! Daca ai fi fost contemporan cu Freud si Jung, sigur ai fi fost pacientul ideal pt acesti eminenti psihanalisti!
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de vlad tepes în data de 08.06.2020, 20:49)
Scuze, mesajul este pt Anonimul cu opinia 1.1, specifica unui pacient de la Balaceanca!
2. fără titlu
(mesaj trimis de Nelu în data de 08.06.2020, 19:01)
Normal sa prelungeasca. Mai au de furat.
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 08.06.2020, 20:04)
si angajat neamuri