NEPI Rockcastle raportează rezultate solide în S1 2026

L.B.
Companii / 19 august, 10:47

Marek Noetzel, CEO al NEPI Rockcastle

Marek Noetzel, CEO al NEPI Rockcastle

Performanţa solidă la nivelul întregului portofoliu a generat o creştere de 3,8% a venitului operaţional net (NOI), inclusiv contribuţia activităţilor din domeniul energiei;

Câştigurile distribuibile per acţiune (DEPS) au crescut cu 3,5% în primul semestru, iar estimările pentru 2026 au fost majorate;

Creşterea cheltuielii medii per vizită în rândul consumatorilor (+3,3%) a susţinut avansul vânzărilor chiriaşilor;

Valoarea totală a proiectelor aflate în construcţie sau în faza de autorizare, incluzând dezvoltări, extinderi, renovări şi modernizări, depăşeşte 820 de milioane de euro;

Portofoliul total este în valoare de 8,4 miliarde de euro.

NEPI Rockcastle, al treilea cel mai mare proprietar de centre comerciale listat la bursă din Europa raportat la valoarea portofoliului, a înregistrat o performanţă operaţională solidă în prima jumătate a anului (S1) 2026, venitul operaţional net (NOI) al Grupului, inclusiv activitatea din domeniul energiei, crescând cu 3,8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 318 milioane de euro. Evoluţia a fost susţinută de indexarea chiriilor, optimizarea activităţii de închiriere şi un control mai strict al costurilor, rata de recuperare a costurilor ajungând la 96%.

Cererea s-a menţinut la un nivel ridicat în Europa Centrală şi de Est (CEE), consumatorii cheltuind mai mult, în medie, la fiecare vizită în centrele comerciale ale Grupului (+3,3%, valoarea medie a coşului de cumpărături). Această tendinţă a susţinut o creştere de 2,7% a vânzărilor chiriaşilor în baza indicelui LFL (like-for-like), mai mare decât în urmă cu un an. Rata de ocupare s-a menţinut aproape de nivelul maxim, la 98,2%.

Performanţa operaţională puternică a condus la o creştere a valorii portofoliului cu 126 de milioane de euro, valoarea totală a acestuia ajungând la 8,4 miliarde de euro, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Câştigurile distribuibile per acţiune (DEPS) au crescut cu 3,5% în S1 2026, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2025. Pe baza acestor rezultate, Consiliul de Administraţie a majorat estimările pentru întregul an, aşteptându-se ca DEPS pentru 2026 să fie cu 3,5-4% mai mare faţă de valoarea de 62,03 eurocenţi per acţiune înregistrată în 2025.

„Aceste rezultate demonstrează calitatea şi stabilitatea portofoliului NEPI Rockcastle şi sunt o dovadă a gestionării eficiente a proprietăţilor noastre. Continuăm să investim în viitorul businessului la nivelul întregului portofoliu, de la extinderea Promenada Bucureşti, cel mai mare proiect mixed-use în curs de dezvoltare din CEE, până la programul de energie regenerabilă, unde primul nostru proiect greenfield din România produce deja energie pentru chiriaşi. Soliditatea bilanţului nostru a fost confirmată şi de S&P Global Ratings, care ne-a urcat ratingul la BBB+, în iulie 2026. Acest lucru ne permite să continuăm să plasăm capital în oportunităţi care aduc valoare, inclusiv prima noastră investiţie în afara pieţelor din Europa Centrală şi de Est, la Bilbao, în Spania, anunţată recent. Sunt mândru să conduc o companie care îmbină un portofoliu consolidat, un bilanţ extrem de solid şi o poveste de creştere sustenabilă, bine poziţionat pentru a continua să genereze rezultate pentru partenerii noştri în anii următori”, a declarat Marek Noetzel, CEO al NEPI Rockcastle.

PERFORMANŢA OPERAŢIONALĂ

Numărul vizitatorilor în centrele comerciale s-a menţinut stabil în prima jumătate a anului (-0,4% LFL comparativ cu S1 2025). În ansamblu, traficul de vizitatori a rămas extrem de stabil în ultimii trei ani, în ciuda incertitudinilor economice din regiune.

Valoarea medie a coşului de cumpărături a continuat să crească (+3,3% în S1 2026 faţă de S1 2025), confirmând tendinţa de creştere a cheltuielilor per vizită şi demonstrând rezilienţa consumatorilor din CEE.

Vânzările chiriaşilor au fost cu 2,7% mai mari în S1 2026 faţă de aceeaşi perioadă din S1 2025 şi au înregistrat creşteri în majoritatea categoriilor de retail. Cele mai notabile îmbunătăţiri s-au remarcat în segmentele sănătate şi frumuseţe (+8,4%), servicii (+8,3%) şi accesorii de modă (+6,9%), în timp ce moda - cel mai mare segment - a crescut cu 1,6%.

ACTIVITATEA DE ÎNCHIRIERE (LEASING)

În primele şase luni din 2026, Grupul a semnat 613 contracte noi şi prelungiri pentru o suprafaţă închiriabilă brută (GLA) de 162.900 mp. Contractele noi au reprezentat 39% din totalul suprafeţei, dintre care 18% au fost semnate cu retaileri internaţionali, iar 21% cu branduri naţionale şi locale. Restul de 61% au fost prelungiri ale contractelor existente. Creşterea medie a chiriei nete efective a fost cu 3% peste rata de indexare, susţinută de cererea constant ridicată pentru spaţii în centrele comerciale ale Grupului.

Cele 250 de contracte noi semnate în S1 2026 au însumat 63.900 mp GLA, echivalentul a 2,75% din suprafaţa închiriabilă brută a Grupului, din care 46% a fost închiriată unor retaileri internaţionali. Printre aceştia se numără Mango, care a deschis cel mai mare magazin al său din Cracovia, Medicine şi Massimo Dutti, care au inaugurat concepte flagship noi în Silesia City Center şi City Park Mall Constanţa. De asemenea, brandul Primark a deschis în iulie 2026 un magazin în Shopping City Sibiu, al cincilea din portofoliul Grupului. Semnări majore de spaţii au avut loc şi în Promenada Bucureşti, Bonarka City Center, Silesia City Center, Shopping City Timişoara, Solaris Shopping Centre şi Ozas Shopping & Entertainment Centre.

PROIECTE ÎN DEZVOLTARE

Valoarea totală a proiectelor aflate în construcţie sau autorizare depăşeşte 820 de milioane de euro, din care 354 de milioane de euro au fost deja investiţi până la 30 iunie 2026. Lucrările se desfăşoară conform graficului şi bugetului stabilit, astfel:

Promenada Bucureşti (România) - extinderea este planificată pentru deschidere în aprilie 2027. Termenii de închiriere au fost agreaţi sau semnaţi pentru 95% din suprafaţa comercială, în timp ce negocierile pentru componenta de birouri sunt într-un stadiu avansat.

Galaţi Retail Park (România) - autorizaţia de construire pentru componenta de retail (36.000 mp GLA) este aşteptată în T4 2026, iar deschiderea este planificată pentru a doua jumătate a anului 2027. Termenii de închiriere au fost agreaţi sau semnaţi pentru 88% din suprafaţă.

Bonarka City Center (Polonia) - modernizarea centrului comercial urmează să fie finalizată în T1 2027, termenii de închiriere fiind deja agreaţi pentru 97% din suprafaţă.

Arena Mall Budapesta (Ungaria) - lucrările de renovare sunt finalizate în proporţie de 60% şi vor fi încheiate în T2 2028.

Pogoria Shopping Centre (Polonia) - extinderea de 5.100 mp GLA a fost inaugurată în T1 2026.

Karolinka Opole (Polonia) - autorizaţia de construire pentru extinderea de 8.800 mp GLA a fost emisă în mai 2026; construcţia va începe în septembrie 2026, iar finalizarea este estimată în T2 2028. Termenii de închiriere sunt agreaţi sau aflaţi într-un stadiu avansat de negociere pentru întreaga suprafaţă nouă.

Promenada Plovdiv (Bulgaria) - proiect greenfield de 60.500 mp GLA, în al doilea cel mai mare oraş din Bulgaria, aflat în proces de autorizare.

INVESTIŢII ÎN ENERGIE

Procesul de autorizare a fost finalizat integral pentru instalarea de panouri fotovoltaice, la nivelul portofoliului companiei din afara României şi a Lituaniei, cu o capacitate totală planificată de 12,1 MW şi o investiţie totală de 10 milioane de euro.

S-au înregistrat progrese importante şi în cazul proiectelor greenfield de energie, care presupun dezvoltarea a două parcuri fotovoltaice în România. Primul, localizat în Chişineu-Criş, cu o capacitate instalată de 54 MW, este finalizat şi complet funcţional, generând venituri totale de 1,8 milioane de euro până la finalul lunii iunie 2026, conform aşteptărilor. Al doilea, situat în Ariceşti-Rahtivani, cu o capacitate de 60 MW, este integral autorizat, finalizarea şi testarea fiind estimate până la finalul anului 2026. Aceste proiecte extind semnificativ capacitatea de generare a energiei verzi a Grupului, cresc gradul de acoperire a necesarului de energie electrică al chiriaşilor şi au o contribuţie pozitivă la venitul net din chirii şi veniturile conexe (NOI).

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2442
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5298
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5801
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1296
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.8490

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb