Nicolae Ciucă: "Până la posibila decizie în ceea ce priveşte Schengen apreciem deschiderea colegilor de la Viena"

S.B.
Politică / 10 decembrie 2023

Nicolae Ciucă: "Până la posibila decizie în ceea ce priveşte Schengen apreciem deschiderea colegilor de la Viena"

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că o decizie privind aderarea României la Schengen poate fi aşteptată la Consiliul extraordinar JAI care va avea loc la finalul anului, informează news.ro.

"Până la posibila decizie în ceea ce priveşte Schengen apreciem deschiderea colegilor de la Viena (...) Există o dinamică cu un ton mai pozitiv, dar care deocamdată rămâne în chenarul prudenţei şi al negocierilor", adaugă el.

"Salutăm declaraţiile ministrului de interne austriac care dovedesc o flexibilizare a poziţiei partenerilor austrieci. Ceea ce a făcut ministrul Karner a fost o declaraţie publică încurajatoare în care a pus şi unele condiţii care se vor discuta şi analiza în perioada următoare. Decizia o aşteptăm la consiliul extraordinar JAI organizat la finalul anului de preşedinţia spaniolă la UE. Madridul a dovedit implicare în identificarea unor soluţii constructive într-o optică europeană", a transmis, duminică, într-o postare pe Facebook, Nicolae Ciucă.

El a subliniat că o eventuală reuşită se datorează în special Preşedinţiei şi Guvernului.

"Pentru că au apărut şi în spaţiul public românesc primele declaraţii, consider că o eventuală reuşită este consecinţa conlucrării tuturor forţelor politice, a instituţiilor statului, în mod deosebit Preşedinţie şi Guvern, şi în special activitatea profesionistă a Ministerului de Interne şi a Ministerului de Externe. Până la posibila decizie în ceea ce priveşte Schengen apreciem deschiderea colegilor de la Viena. Aşteptăm să vedem şi rezultatul votului olandez şi rezultatele discuţiilor cheie ale miniştrilor de interne prezenţi în Slovenia luni 11 Decembrie. Există o dinamică cu un ton mai pozitiv dar care deocamdată rămâne în chenarul prudenţei şi al negocierilor", a arătat Ciucă.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, sâmbătă seară, că Austria "şi-a flexibilizat poziţia în ceea ce priveşte spaţiul Schengen şi este de acord cu ridicarea graniţelor aeriene pentru România". "Asta înseamnă că românii nu vor mai sta la cozi interminabile atunci când zboară în interiorul Uniunii Europene", a explicat el.

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. Austria este sensibila la bani.

    Luati-le banioio din firmele din Romania , la greu.  

    Au mari probleme de incalcare de lege in tara noastra .  

    Toti salariatii acestopr firme stiu .  

    Nu vorbesc ptr ca presa si o parte din ANAF este influentata de ei.  

    Sunt oameni angajati la firmele respective, cu infdluente in dept respective.

    Iar daca nu , au contracte de publicitate, de participare la ONG -uri , la conferinte. Este de notorietate prezenta unora pe culoarele firmelor energetice. 

    1. da-i in pwla mea, sa nu dea drq sa urc eu la conducere ca in 24 de ore orice business austriac va fi nationalizat ... nu de alta dar eu sunt cam iute la manie de felul meu, mai ales cu unii aliati cu rusii care si-au batut joc de noi si din ascuns si pe fata

      Ban.Cher.Vali 

    Nimic nou sub soare .Pasii erau vizibili inca de la primul JAI. Intrarea in Schengen si reusita obtinerii banilor din PNRR sunt girate de Iohannis .Doar niste natafeleti inca mai spera ca Romania sa nu intre in Schengen unora carora le-a luat aurul rusesc mintile .

    ce deschidere a colegilor austrieci apreciati ?

    deschiderea fata de faptul ca ei sa scape de migrantii islamici sirieni si din afganistan ?  

    aia de violeaza, talharesc , ucid in orasele mari din vestul europei ?  

    credeti ca suntem neinformati ? 

    adica ni se da un sfert de schengen dupa 16 ani ... si ni se baga pe gat cu forta ultimile loaze umane ca sa arate viena curat fara violatori si ucigasi islamici ??????  

    bai, stiti ceva? si fwt in gat pe colegii austrieci in cazul asta !  

    CINE ACCEPTA UN SFERT DE SCHENGEN CONTRA ADUCEREA MIGRANTILOR ISLAMICI VIOLATORI SI UCIGASI E TRADATOR DE TARA!  

    TOATA LUMEA SA STIE ASTA!  

    ROMANII SE VOR ORGANIZA SI O SA II TAIE SI O SA II ARDA DAND UN MARE EXEMPLU EUROPEI CUM TREBUIE SA SCAPE "civilizatii europeni" DE INITIATORII CALIFATULUI ISLAMIC EUROPA!  

    Ban.Cher.Vali 

    1. ai auzit de balaceanca

      de ce ma?

      ca sunt inteligent si tin cu tara mea?  

      dobitocu drq care esti  

      Ban.Cher.Vali 

      am mai vazut eu raspunsuri de genul asta , ba aluzii cu balaceanca sau ba vorbe cu ia-ti medicamentele ... SI INTOTDEAUNA DOAR CAND AVERTIZAM DE PERICOLE REALE LA ADRESA ROMANIEI SI ROMANILOR ! (ba legat de vaccinul magic, ba legat de migranti, etc). Argumentul asta (pus si in fapta) a mai fost folosit in istorie doar o data: de sovietici si de bolsevici pentru eliminarea GANDIRII LIBERE care nu sustinea minciuna lor comunista si bolsevica!

      LUCREZI CUMVA PENTRU CEI DIN GUVERN CARE ACTIVEAZA ANTI ROMAN SI ANTI ROMANIA ?!?!?!? Te doare ca sunt asa puternic si inainte-vazator si asa activ online , nu ?  

      'mnezeii ma-tii de tradator!  

      Ban.Cher.Vali 

    lovitura politica de maestru

    1. da, impotriva Romaniei

      Ban.Cher.Vali 

    Deschiderea la șliț.

    1. cel mai bine spus!

      apreciem deschiderea la slit a colegilor de la Viena 

      bravo  

      Ban.Cher.Vali 

    Cu ce ne schimbă nouă viața Shengenul aerian? Cu 10 minute in minus de stat la terminal?!!! Să-și ia ei Shengenul aerian și să și-l bage unde știu ei mai bine. Nație proastă mai suntem, vasali for ever.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

unbr.ro
danescu.ro
arsc.ro
raobooks.com
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Feb. 2024
Euro (EUR)Euro4.9753
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5970
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2177
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8238
Gram de aur (XAU)Gram de aur298.9173

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb