NICOLAE CIUCĂ:  "Salut perspectiva implementării actului delegat privind taxonomia de la 1 ianuarie 2023"

F.D.
Politică / 6 iulie 2022

"Salut perspectiva implementării actului delegat privind taxonomia de la 1 ianuarie 2023"

Premierul Nicolae Ciucă a precizat că este bună perspectiva implementării actului delegat privind taxonomia de la 1 ianuarie 2023 şi a adăugat că investiţiile în gaze şi energie nucleară rămân parte a tranziţiei ecologice, relatează News.ro.

"Salut perspectiva implementării actului delegat privind taxonomia de la 1 ianuarie 2023. Investiţiile în gaze şi energie nucleară rămân parte a tranziţiei ecologice!", a scris Nicolae Ciucă, astăzi pe Twitter.

Parlamentul European nu s-a opus Actului delegat al Comisiei privind "taxonomia verde", arată un comunicat de presă al instituţiei. Acesta propune includerea, în anumite condiţii, a unor activităţi specifice din sectorul gazelor naturale şi cel al energiei nucleare în lista activităţilor economice durabile din punctul de vedere al mediului care fac obiectul aşa-numitei taxonomii a Uniunii Europene. Astfel, nu a fost întrunită majoritatea absolută a eurodeputaţilor necesară respingerii propunerii Comisiei. Dacă nici Consiliul nu formulează obiecţii, Actul delegat privind taxonomia va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2023.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2508
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5182
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5848
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1159
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.5521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb