NICOLESCU, CNIPMMR: "Viteza de rulare a banilor în economia românească, de două ori mai redusă decât în Europa"

R.R.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 1 martie 2017

"Viteza de rulare a banilor în economia românească, de două ori mai redusă decât în Europa"

Viteza de rulare a banilor în economia românească este de două ori mai redusă decât în Europa, afirmă domnul Ovidiu Nicolescu, preşedinte de onoare al Consiliului Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), menţionând că acest lucru reprezintă o mare problemă, deoarece, astfel, "noi blocăm de două ori mai mulţi bani".

Domnia sa a făcut referire ieri, într-o conferinţă de presă, la Raportul de ţară al României privind Semestrul European, precizând că acesta recunoaşte "performanţele economice notabile" făcute de ţara noastră în ultima perioadă: creşterea PIB, care este cea mai ridicată din Europa, respectiv îmbunătăţirea stabilităţii financiare.

"România este, însă, pe ultimul loc în UE în ceea ce priveşte rata de ocupare a locurilor de muncă (13%)", a spus domnul Nicolescu, adăugând că rata de angajare a femeilor şi tinerilor sunt cu mult sub cele din Europa.

Oficialul CNIPMMR a avertizat că, potrivit Raportului de ţară, România se va confrunta cu mari probleme în perioada următoare, printre care: resursele umane (lipsa forţei de muncă calificate), inegalităţile de venituri din economie, deficitul bugetar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2592
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5281
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7371
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0899
Gram de aur (XAU)Gram de aur647.5312

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb