Niţă: "Avansul economic semestrial nu trebuie să fie estompat de definiţia tehnică a recesiunii economice"

C.P.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 19 august 2014

Deşi economia ţării noastre a înregistrat două trimestre consecutive de avans negativ al PIB-ului, la nivelul întregii perioade analizate aceasta se află pe un trend pozitiv, cu o creştere economică ajustată sezonier de 2,6% faţă de primul semestru al anului trecut, a declarat, ieri, ministrul Economiei Constantin Niţă. "Din acest punct de vedere, semnalul dat de definiţia tehnică a recesiunii economice, de două trimestre consecutive de scădere economică, nu trebuie să estompeze avansul economic semestrial consolidat de 2,6%", consideră domnia sa, care a remarcat, într-un comunicat, că avansul PIB-ului din prima jumătate a anului este în graficul de creştere economică prognozată de Guvern, Fondul Monetar Internaţional şi de Banca Mondială, care estimează pentru finalul lui 2014 un avans de 2,8%.

"Semnalul privind o deraiere a economiei româneşti de la ţintele de creştere economică asumate nu este susţinut de argumente economice"; mai spune ministrul Niţă, care apreciază, totuşi, că nu trebuie ignorat semnalul de încetinire a economiei româneşti înregistrat în trimestrul II, care, deşi s-a menţinut pe plus cu o creştere ajustată sezonier de 1,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a scăzut cu 1% faţă de primul trimestru.

Ministrul Niţă mai explică: "Aici, referinţa foarte ridicată din primul trimestru, când avansul PIB-ului de 3,8% a înregistrat cel mai mare progres din Uniunea Europeană şi rezultatele modeste consemnate de cea mai mare parte a economiilor europene în trimestrul II, pot explica în mare măsură această încetinire a economiei româneşti din ultimele trei luni. Avansul PIB-ului în zona euro a fost 0% în trimestrul II, iar la nivelul Uniunii Europene acesta a fost de 0,2% faţă de primul trimestru. Dependenţa economiei româneşti de evoluţia economiilor europene este evidentă dacă se ia în calcul valoarea schimburilor intracomunitare din primul semestru din 2014 care s-a cifrat la 18,3 miliarde de euro la exporturi, reprezentând 71,7% din total".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2557
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5316
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5628
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1216
Gram de aur (XAU)Gram de aur632.8895

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb