Noi proteste ale sindicaliştilor, azi, în Piaţa Victoriei

F. A.
Miscellanea / 23 septembrie 2010

Sindicaliştii de la Cartel ALFA vor picheta, azi, sediul Guvernului, la protest urmând să participe şi membrii federaţiilor sindicale din sănătate, asistenţă socială şi educaţie, potrivit liderului sindical Bogdan Iuliu Hossu. Manifestarea începe la ora 11.00, iar durata minimă a acţiunilor sindicale este de două ore, potrivit Hotnews.

Cartel ALFA se pronunţă categoric împotriva disponibilizărilor, a modificării abuzive a legii pensiilor care nu trebuie promulgată în forma adoptată de Parlament.

La protest vor participa şi reprezentanţii Federaţiei "Solidaritatea Sanitară", nemulţumiţi de situaţia dezastruoasă în care se găsesc sistemul sanitar şi salariaţii acestuia.

"Ne-au scos în stradă teama, nevoia şi indignarea: teama de ziua de mâine, starea de nevoie în care ne-au aruncat, tot mai adânc, Guvernul împreună cu oficialii locali şi indignarea faţă de nedreptatea care s-a instaurat în această ţară", a declarat liderul sindical Viorel Rotila.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2508
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5182
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5848
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1159
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.5521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb