Noi unităţi locative ANL pentru tinerii din Sectorul 2

C.P.
Companii #Imobiliare / 29 decembrie 2010

Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, şi Neculai Onţanu, primarul sectorului 2 al municipiului Bucureşti, au inaugurat astăzi ansamblul de locuinţe pentru tineri, construit în regim ANL, din str. Maior Băcilă.

Ansamblul cuprinde un total de 166 unităţi locative (76 garsoniere şi 90 apartamente cu două camere), beneficiarii fiind tineri cu vârsta de până la 35 ani, care îşi desfăşoară activitatea în sectorul 2 (117 locuinţe) şi persoane evacuate din locuinţe retrocedate (49 locuinţe).

Astăzi au fost inaugurate 97 unităţi locative (40 garsoniere şi 57 apartamente cu două camere), urmând ca în luna ianuarie 2011 să fie inaugurate şi celelalte 20 de locuinţe pentru tineri şi cele 49 locuinţe pentru chiriaşii evacuaţi.

Pentru noii locatari ai acestor apartamente, Primăria Sectorului 2 a amenajat deja şi o parcare de reşedinţă cu o capacitate de 58 de locuri, care vor fi oferite spre închiriere, urmând să mai construiască alte locuri anul viitor.

Amplasamentul a fost construit în 4 etape (în fiecare etapă fiind construite câte 83 de apartamente), astfel că imobilele din etapele 1 şi 2 s-au dat în folosinţă în 2008, iar în 2010 şi 2011 se dau în folosinţă apartamentele din etapele 3 şi 4.

Anul viitor, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va începe construcţia, împreună cu Primăria Sectorului 2 şi Ministerul Apărării Naţionale, a încă 3.548 de apartamente, în strada Fabrica de Glucoză nr. 2-4 (1.400 de apartamente), în strada Aurului nr. 10 (48 de apartamente) şi în oraşul Pantelimon (aproximativ 2.100 apartamente).

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Tinerii acestia vor beneficia incepand cu anul viitor de niste locuinte ANL la un pret accesibil.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb