Noua taxă de poluare auto a intrat în vigoare azi

F. A.
Macroeconomie / 20 februarie 2009

Noua taxă de poluare auto, redusă cu o treime, a intrat în vigoare azi, după ce actul normativ privind modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost publicat în Monitorul Oficial.

Potrivit notei de fundamentare, actul normativ a fost necesar pentru că ordonanţa din 2008 a avut un impact negativ în plan economic şi social, discriminând în mod nejustificat persoanele care au achiziţionat autovehicule în vederea înmatriculării anterior datei de 15 decembrie 2008 şi care nu au finalizat operaţiunile de înmatriculare.

Totodată, Comisia Europeană a transmis României, la începutul acestui an, o atenţionare cu privire la OUG nr. 218/2008, în care sunt exprimate unele dubii referitoare la compatibilitatea acesteia cu legislaţia comunitară, respectiv a art. 90 din Tratatul CE.

Guvernul Boc a decis, în această săptămână, modificarea OUG nr. 50/2008, măsură care, pe lângă reducerea cu o treime a taxei de poluare, reglementează situaţia maşinilor cumpărate înainte de 15 decembrie 2008 şi ai căror proprietari au posibilitatea de înmatriculare pe baza legii vechi. Dacă autovehiculul a fost deja înmatriculat, proprietarii urmează să primească diferenţa de taxă pe care au achitat-o.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb