Noul acord cu FMI va fi analizat la vară

Lilian Cojocaru
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 20 mai 2004

Conducerea Fondului Monetar Internaţional va analiza condiţiile noului acord cu România la data de 7 iulie, a anunţat ieri, la Palatul Victoria, ministrul finanţelor, Mihai Tănăsescu. Domnia sa a arătat că noul acord "precauţionar" va prevede şi un mix de politici ale Ministerului Finanţelor şi Băncii Naţionale. "Atît acordul cu FMI, cît şi documentele de preaderare prevăd că Ministerul Finanţelor şi BNR trebuie să-şi coordoneze acţiunile pentru atingerea indicilor macroeconomici", a anunţat Mihai Tănăsescu. Cele două instituţii vor colabora pentru a găsi soluţii de reducere a deficitului comercial, a arieratelor şi a deficitului bugetar.

Acordul cu FMI nu presupune atragerea de fonduri, ci doar stabilirea unor politici economice. "Prin încheierea acestui nou acord cu FMI vom intra într-o perioadă de stabilitate şi vom finaliza relaţiile cu Fondul", a menţionat, la rîndul său, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. În opinia sa, faptul că România nu mai cere fonduri de la FMI reprezintă un succes al acordului precedent, finalizat în toamnă. Noul acord va crea o încredere mai mare în economia românească. "Nici nu avem nevoie de noi fonduri, deoarece avem rezerve monetare foarte mari, BNR ajungînd la o valoare optimă", a precizat Mugur Isărescu.

Potrivit ministrului Tănăsescu, România este "o ţară care se confruntă, în prezent, cu unele probleme ale succesului", probleme care vor trebui soluţionate în mod coerent. Guvernatorul BNR a arătat că "problemele succesului" sînt mai greu de gestionat, pentru că nu există răspunsuri clare la acestea. "Acum avem problema dobînzilor.

Dacă scădem dobînzile, va creşte inflaţia, iar dacă le creştem, atragem capital speculativ", a dat un exemplu Mugur Isărescu. Mihai Tănăsescu a arătat că, prin conlucrarea dintre BNR şi Finanţe, se va evita producerea derapajelor. "Ne vom consulta pentru a stabili modul în care va scădea dobînda sau cum vom finanţa deficitul bugetar", a declarat Mihai Tănăsescu, dînd asigurări că şi alte guverne vor trebui să respecte aceste angajamente asumate cu FMI şi Uniunea Europeană.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

31 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.9221
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5466
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8998
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6028
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5779

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro