Noul terminal al aeroportului Henri Coandă va fi funcţional până în martie 2011

F.A.
Companii / 1 octombrie 2010

Construcţia noului terminal al aeroportului Henri Coandă se va încheia în luna noiembrie, acesta urmând să fie dat în folosinţă în martie 2011, odată cu aderarea României la spaţiul Schengen, potrivit HotNews.ro.

"Noul terminal va fi folosit pentru sosiri şi plecări, atât în spaţiul Schengen, cât şi non-Schengen, şi va fi dat efectiv în funcţiune în martie anul viitor", a declarat, astăzi, la inspecţia lucrărilor, purtătorul de cuvânt al aeroportului, Valentin Iordache, potrivit Mediafax.

Valoarea investiţiei este de 60 de milioane de euro, iar lucrările sunt realizate de compania italiană Astaldi.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3398
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8165
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4011
Gram de aur (XAU)Gram de aur631.0131

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb