Nouriel Roubini: Majorarea dobânzii BCE va afecta statele de la periferia zonei euro

V.R.
Internaţional / 2 aprilie 2011

Nouriel Roubini: Majorarea dobânzii BCE va afecta statele de la periferia zonei euro

Economistul Nouriel Roubini, care a prezis criza financiară, este de părere că Banca Centrală Europeană (BCE) ameninţă să facă rău statelor periferice din zona euro, dacă, săptămâna viitoare, va decide să majoreze dobânzile.

"Se pare că BCE va majora dobânzile în aprilie şi va continua cu astfel de măsuri de câteva ori în acest an", declară Roubini, citat de Bloomberg TV, adăugând: "Există, însă, cinci ţări la periferia zonei euro, unde aproape că nu există creştere sau contracţie economică, unde există probleme bancare grave, unde s-a pierdut competitivitatea şi unde este necesară reluarea expansiunii PIB".

Preşedintele BCE, Jean-Claude Trichet, a semnalat că banca pe care o conduce este gata să majoreze dobânda luna aceasta, din cauza presiunilor inflaţioniste. În prezent, dobânda BCE se află la nivelul minim record de 1%.

În opinia lui Roubini, BCE va majora dobânda de referinţă de trei ori în acest an, până la 1,75%.

"Mă tem că o majorare prematură va afecta creşterea - care oricum e fragilă, şi competitivitatea", mai spune Roubini, co-fondatorul "Roubini Global Economics" LLC.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

“GALA BURSA 2025”
cristim.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0891
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4184
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4845
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7709
Gram de aur (XAU)Gram de aur573.6697

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb