Numărul şomerilor din Marea Britanie ar putea ajunge la aproximativ 3 milioane în 2009

F. A.
Internaţional / 17 noiembrie 2008

Numărul şomerilor din Marea Britanie va creşte la aproape 3 milioane în 2009, iar economia se va comprima cu aproximativ 2%, din cauza deteriorării mediului de afaceri în ultimele două luni, potrivit estimărilor publicate de Confederaţia Industriei Britanice (CBI), relatează Times Online.

CBI a revizuit în scădere estimările anunţate în septembrie, preconizând că recesiunea economică din al treilea trimestru al acestui an se va extinde şi în 2009, iar numărul şomerilor va creşte aproape de 2,9 milioane. Datele precedente publicate de CBI estimau o creştere economică cu 0,3% în 2009.

"În mod cert, recesiunea uşoară care speram că va dura câteva luni se va adânci şi prelungi", a estimat directorul adjunct al CBI, John Cridland.  

"O consecinţă negativă a deteriorării medului economic va fi creşterea şomajului, în special în sectoare care până în prezent au fost ferite de efectele crizei", a mai spus Cridland.

Şomajul din Marea Britanie s-a accentuat în perioada iulie-septembrie până la cel mai ridicat nivel din ultimii 11 ani, în contextul recesiunii, după ce numărul persoanelor rămase fără loc de muncă a crescut cu 140.000, la 1,82 milioane şomeri, potrivit cifrelor oficiale.

Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0947
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4429
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8949
Gram de aur (XAU)Gram de aur727.9905

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb