O DEMISIE ÎNDELUNG AŞTEPTATĂDarius Vâlcov nu mai este consilierul premierului Dăncilă

GHEORGHE IORGOVEANU
Ziarul BURSA #Politică / 04 iunie 2019

Darius Vâlcov

Darius Vâlcov

Darius Vâlcov a demisionat, ieri, din funcţia de consilier al premierului Viorica Dăncilă. Potrivit unor surse din interiorul PSD, prim-ministrul Viorica Dăncilă l-a chemat pe Vâlcov la o discuţie în urma căreia acesta din urmă a demisionat. Decizia de ieri a venit după ce, joi, şeful Guvernului şi-a numit un nou consilier onorific pe probleme economice, reformă şi fiscalitate, în persoana lui Remus Borza. Conform textului deciziei premierului publicată în Monitorul Oficial "activitatea domnului Remus Adrian Borza este neremunerată".

Darius Vâlcov a fost numit consilier al premierului Viorica Dăncilă în ianuarie 2018.

Demisia lui Vâlcov nu este surprinzătoare, în condiţiile în care este unul dintre oamenii cei mai apropiaţi lui Liviu Dragnea. După condamnarea lui Dragnea, oamenii săi apropiaţi au fost îndepărtaţi din funcţii, inclusiv din cele din conducerea PSD. Astfel, Codrin Ştefănescu a pierdut funcţia de secretar general al PSD, Lia Olguţa Vasilescu nu mai este purtător de cuvânt al social-democraţilor, iar Anca Alexandrescu, fost consilier de imagine a lui Liviu Dragnea, a fost demisă din func-ţia de consilier onorific al prim-ministrului Viorica Dăncilă şi din aceea de coordonator al Direcţiei de Comunicare din cadrul PSD.

De altfel, pe 29 mai, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, Dăncilă a spus că nu a luat o decizie în ceea ce îl priveşte pe Darius Vâlcov, dar că va discuta pe acest subiect. "Nu am discutat încă despre acest subiect, vom avea şi acest subiect în discuţie", a afirmat premierul Viorica Dăncilă.

Darius Vâlcov este un personaj controversat, deoarece a fost condamnat, în primă instanţă, la 8 ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţia. Darius Vâlcov ar fi săvârşit faptele de care este acuzat în perioada în care era primar al municipiului Slatina.

În prezent, dosarul său se află, în apel, la completul de cinci judecători din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar următorul termen va avea loc pe 11 iunie.

Darius Vâlcov a fost considerat eminenţa cenuşie a programului economic PSD şi artizan al mai multor măsuri economice controversate, în calitate de consilier al premierului Viorică Dăncilă. Vâlcov este cel care a gândit şi elaborat controversata OUG 114/2018, care a bulversat mai multe sectoare economice (bănci, energie, telecom, fondurile private de pensii). Unul dintre cei care i-au fost alături în atacurile sale asupra acestor sectoare este actualul ministru al finanţelor Eugen Teodorovici, amândoi acuzând multinaţionalele că jefuiesc România.

Vâlcov a lansat atacuri foarte dure asupra acestor sectoare, dar şi asupra guvernatorului BNR Mugur Isărescu. În martie, a atacat BNR, afirmând că îşi doreşte "din tot sufletul" ca noua echipă de la conducerea băncii centrale să fie "una de patrioţi".

Liviu Dragnea l-a prezentat în dese rânduri pe Darius Vâlcov drept un bun economist, dar care şi-ar fi plagiat mai mult de jumătate din teza de doctorat pe care a susţinut-o în anul 2008 la Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori din cadrul Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti, potrivit unei investigaţii a jurnalistei Emilia Şercan.

Darius Vâlcov este cercetat penal de către DIICOT cu privire la desecretizarea ilegală a protocolului secret încheiat în 8 decembrie 2016 de către Eduard Hellvig, şeful Serviciului Român de Informaţii, şi Augustin Lazăr, fostul procuror general al ţării, prin care SRI şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmau să colaboreze în activitatea de des-coperire a autorilor unor fapte penale. Vâlcov a publicat, ilegal, pe pagina sa de Facebook, în 23 august 2018, protocolul din decembrie 2016, dar, în faţa procurorilor DIICOT, el a refuzat să spună de unde are acest document. Suspiciunile cu privire la res-pectiva persoană planează asupra actualului procuror şef adjunct al Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Jus-tiţiei Adina Florea. Aceasta i-ar fi trimis protocolul lui Vâlcov, beneficiind şi de o neglijenţă în serviciu a unei grefiere din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, grefieră care şi-a recunoscut culpa şi faptul că documentul a ajuns la Adina Florea.

Amintim că Florea a fost propunerea lui Tudorel Toader, fostul ministru al Justiţiei, pentru ocuparea funcţiei de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, propunere ce a fost refuzată de preşedintele Klaus Iohannis.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Stie cineva ce a cautat acest individ dubios atatia ani in Guvern ???

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

26 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3840
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7621
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9238
Gram de aur (XAU)Gram de aur260.3177

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro