O nouă confuzie a ANAF care transformă cheltuielile de marketing în cheltuieli nedeductibile

În cadrul inspecţiilor ANAF se observă o nouă abordare: eliminarea cheltuielilor de marketing şi a TVA-ului aferent, pe motiv că probele prezentate în justificarea lor nu îndeplinesc cerinţele de document justificativ, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.

„Cu adevărat uimitor este că inspectorii fiscali cenzurează tocmai acele cheltuieli notorii, de afişaj şi marketing, efectuate de marile lanţuri de magazine (de tip supermarket sau hipermarket). Fie că este vorba de promovarea produselor în broşurile marilor retaileri sau de aşezarea la raft într-o secţiune prioritară sau semnalată suplimentar pentru ocazii speciale (Crăciun, Ziua copilului etc.), ANAF consideră că nu există suficiente dovezi ale prestării serviciilor sau că ”nu rezultă cine sunt persoanele care prestează serviciile şi nici numărul de ore lucrate”, a declarat Luisiana Dobrinescu, avocat, Managing Partner, Dobrinescu Dobrev Haraga.

Orice om care a lucrat în retail ştie că promovarea nu se face cu raport de ore, ci cu poziţionare, cataloage şi fotografii din campaniile de promovare derulate, pe care însă inspectorii fiscali le consideră insuficiente.

„Într-un raport de inspecţie emis în luna octombrie 2026 am întâlnit un argument greu de urmărit cu logica obişnuită: cheltuiala de marketing „nu e justificată economic”, pentru că firma are profituri mici. Prin acest raţionament, o firmă care o duce modest, primeşte lovitura de graţie sub forma unei decizii de impunere”, a mai afirmat Dobrinescu.

În plus, spune Luisiana, ANAF abordează o interpretare complet eronată a noţiunii de document justificativ, conform căreia emailurile şi agenda de întâlniri online nu satisfac criteriile impuse de OMFP 2634/2015, în sensul că nu includ elementele obligatorii enumerate de acesta (numele documentului, părţile care participă la efectuarea operaţiunii economice, semnătura acestora ş.a.).

Astfel, constatăm că inspectorii ANAF fac o mare confuzie între noţiunea de document justificativ şi cea de probe. Mai exact, documentele justificative (ex. facturi, contracte) sunt cele în baza cărora se fac înregistrările contabile şi care, într-adevăr, trebuie să conţină informaţiile minime reglementate de OMFP 2634/2015, dar probele, care justifică reala prestare a unor servicii, pot consta în orice tip de document - iar aici avem o multitudine de opţiuni, care se dezvoltă permanent, laolaltă cu dezvoltarea tehnicii - informaţie sau chiar declaraţii ale unor persoane.

Culmea este că, în contextul în care discuţia finală cu contribuabilul este susţinută online de organele de inspecţie fiscală, tot ele concluzionează că, în ceea ce priveşte contribuabilul verificat, din emailurile transmise, capturile de ecran ale calendarului de videoconferinţe şi notiţele pregătite automat de platformele prin care se derulează videoconferinţele nu rezultă niciun serviciu de care acesta să fi beneficiat.

Este de neînţeles de ce există această abordare, în contextul în care dispoziţiile legii sunt destul de clare, iar mare parte din practicile de marketing sunt de notorietate. Se poate întâmpla ca o cheltuială de marketing (sau de orice altă natură) să nu aibă efectul dorit, respectiv de creştere a veniturilor, dar acesta este un risc pe care şi-l asumă antreprenorul. ANAF ar trebui să-i caute pe cei care nu-şi plătesc obligaţiile fiscale, nu să-i sancţioneze pe antreprenorii care încearcă să-şi crească afacerea promovându-şi legal produsele.