O nouă manifestaţie pentru partizanii lui Trump, la 6 ianuarie

J.P.
Internaţional / 29 decembrie 2020

O nouă manifestaţie pentru partizanii lui Trump, la 6 ianuarie

Preşedintele american în exerciţiu, Donald Trump, i-a îndemnat pe partizanii săi să se adune la Washington pe 6 ianuarie, într-un ultim efort vizând să pună presiune asupra Congresului pentru a nu certifica victoria lui Joe Biden la alegerile prezidenţiale, notează AFP, citat de Agerpres.

Mii de militanţi sunt aşteptaţi în capitala SUA la această dată în scopul de a-şi aduce sprijinul preşedintelui în exerciţiu şi acuzaţiilor sale - fără dovezi - de fraude electorale "masive" la prezidenţialele de la 3 noiembrie.

Printre aceştia, grupuri violente ca miliţia de extremă-dreaptă Proud Boys ar urma să defileze din nou pe străzile Washingtonului după o manifestaţie similară pe 12 decembrie, care a degenerat. Mai multe persoane au fost înjunghiate şi câteva zeci au fost arestate.

Donald Trump a scris în două rânduri mesaje pe Twitter la sfârşitul săptămânii trecute pentru a-i incita pe partizanii săi să fie prezenţi la adunare, calificând alegerile de la 3 noiembrie ca "cea mai mare înşelătorie din istoria naţiunii noastre".

"Ne vedem la Washington, pe 6 ianuarie. Nu pierdeţi asta", i-a invitat el din nou duminică.

Actualul preşedinte speră că manifestanţii vor pune presiune asupra Congresului pentru a răsturna înfrângerea sa de la urne.

Pe 6 ianuarie, vicepreşedintele Mike Pence urmează să conducă o sesiune a Congresului pentru a certifica voturile colegiului electoral din fiecare fiecare stat american. Joe Biden a câştigat voturile a 306 mari electori, în timp ce Donald Trump a obţinut 232.

În cursul acestei sesiuni comune a Camerei Reprezentanţilor şi Senatului, vicepreşedintele SUA va deschide şi va citi certificatele anunţând voturile marilor electori din fiecare stat, înainte de a declara un învingător.

Procedura ar trebui să fie, ca de obicei, o formalitate.

Donald Trump şi partizanii săi încearcă acum să pună presiune asupra lui Mike Pence ca să respingă certificările electorale ale statelor pro-Biden, o prerogativă pe care vicepreşedintele nu o deţine, potrivit experţilor în drept.

În lipsa unor elemente tangibile pentru a spijini acuzaţiile de "fraudă masivă", cele peste 50 de plângeri depuse aliaţii lui Donald Trump pe întreg teritoriul Statelor Unite au fost respinse aproape toate de tribunale sau abandonate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Codul Insolvenţei”
Dtlawyers
Apanova
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale

Curs valutar BNR

09 Apr. 2021
Euro (EUR)Euro4.9212
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1382
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4671
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6712
Gram de aur (XAU)Gram de aur232.3306

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Garanti BBVA
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro